pietrele stiu sa iubeasca inutil
pasii purtati spre orizontul iluzoriu,
perpetuu si fascinant,
ramanand mereu impietrite.
ce rost ar mai avea vorbe deschise-n prag de luna noua,
cand chipul vietii e stramt, inclinat spre simetria mortii,
si placerea inchina secretiile dragostei, doar intru dulci amintiri?
