June 17
amintind femeia
Mi-am amintit de clasa a zecea si de-o femeie. Da, era cu un an mai mare decat mine, si era femeie.
N-am sa inteleg niciodata de ce s-a indragostit intr-atat de mine. N-o bagasem in seama niciodata, si totusi zilnic era la usa clasei, cand ieseam. Nu stiu cum reusea mereu sa iasa de la ora inainte. Venea la usa si astepta… neinsemnand nimic pentru mine, poate doar un obstacol umil peste care uneori mi-era rusine sa trec.
Acum imi dau lacrimile cand imi amintesc toate glumele si rautatile pe care le inghitea din partea tuturor. Si cu toate astea era mereu acolo, obstinant, cu privirea plecata.
Nici macar nu era urata, avea doua cozi impletite scolareste, si ochii negri, mari si tristi. Probabil ca plangea des.
Cand ieseam de la ore, ma ruga s-o las sa-mi duca mapa. Insemna ceva pentru ea, sa stranga in brate mapa aia pana la primul colt de strada, unde drumurile noastre se desparteau, fiindca n-o suportam prea mult. Era prea cuminte si ascultatoare, ca un catel orfan gasit pe strada, nu cadra cu aura mea de adolescent teribilist, curtat de mai multe fete “adevarate” cu care imi pierdeam clipele tineretii.
Ironic, pe fata aceea, care era mai femeie decat as putea visa acum, nici macar n-am sarutat-o vreodata. Ma pupa ea, iute pe obraz, cand ne desparteam si-mi dadea mapa.
La un moment dat, cam dupa un an, a disparut. Nici n-am dat importanta faptului, a venit chiar ca o usurare.
Nu cred ca ea mai exista. De fapt, stiu sigur asta.
Probabil ca plangea des.
Acum, stiu si eu asta.
De ce crezi ca nu mai exista? poate nu mai e femeia cu ochii mari negri si tristi… dar undeva trebuie sa fie..
Acest “trebuie” nu exista decat in dorinta si in imaginatia noastra. Manifestarea nu sta in loc de “trebuie”, iar viata se scurge printre visuri.
“Norocul si-l face omul”…
Da, si-n frunte ti-e pus. (daca tot e s-o luam pe zicale “aburinde”)
Oare de ce femeia e ,,mai femeie ”decat ai putea visa vreodata doar atunci cand ea nu mai exista?
Pentru ca-i lipseste timing-ul. Nu stie cand sa apara.
Si daca ar exista?
Daca ar exista o femeie “prea cuminte si ascultatoare, ca un catel orfan gasit pe strada” crezi ca ai suporta-o mai mult decat “pana la primul colt de strada” ?
Barbatii nu vor sa fie roz (citez: “nici macar nu era urata”). Ei vor sa fie un curcubeu frumos, pe care sa il admiri atunci cand iti ploua in suflet. Un curcubeu cu toata scara cromatica a lui Newton cuprinsa in el. In functie de reflexia luminii poti vedea doar o parte:roz, albastru, alb, galben……dar el tot un curcubeu ramane. Nu va fi intreg decat atunci cand gasesti exact unghiul sub care trebuie sa il privesti. Si daca te apropii prea mult, dispare .
Ei mereu ii lipseste…nu stie…dar te-ai gandit vreodata ca si tie poate iti lipseste sau nu stii sa o recunosti exact atunci cand ea apare?
Da, intotdeauna cand privesti de-aproape, ea dispare. Femeia dispare intotdeauna, nici nu mai conteaza daca lasa in urma ceva sau nu.
Frumusetea nu exista “de-aproape”, de-acolo se vad numai lucrurile urate.