Am primit un telefon care-mi confirma ca de saptamana viitoare am iarasi sala pentru antrenament (cursuri autoaparare). Nici nu stiu daca sa ma bucur sau nu. Pe de-o parte ma bucur cand vad ca o persoana incepe sa “calce” altfel pe strada si sa priveasca lumea direct in ochi, pe de alta parte… e o obligatie care nu ma incanta intotdeauna. Oricum, m-am hotarat s-o mai fac si anul asta, poate merita, depinde de elevi. Macar am pe cine bate. 
Related posts:
Pe punct de plecare…..nici macar nu imi mai pasa daca vin sau plec,….nici nu mai stiu ce caut….vreau ca toata lumea sa ma lase in pace …si in ultimul timp ma chinui atat de tare incat resusesc…pentru ca undeva pasandu-mi prea mult de ei m-am pierdut pe mine…. intre mii de hartoage si nervi, sentimente dezhumanizate si intrigi, intre ceea ce isi doreau sau nu pentru mine sau de la mine. Unde sunt eu intre atatea lacrimi si asteptare si umilinte…si vise….si unde vrei tu sa fi si de ce? Cred ca am trait mereu visul altcuiva pentru mine…
Vreau sa invat din nou sa traiesc…..simt cum ma afund….nici macar eu nu ma mai suport, de ce m-ar suporta restul? Cine ma apara de mine?
*Iulia
Poate cliseu dar… numai tu te poti apara de tine…
Fa-ti o autoanaliza la sange, vezi ce anume nu mai suporti la tine si daca nu poti schimba ceea ce nu mai suporti, invata sa accepti ca tot ce esti face parte din tine… fa un pact cu acea parte din tine pe care nu o mai suporti… Incearca sa vezi partile bune din acele parti negative si sa pui accent pe ele… Incearca sa fii cea care vrei tu sa fii, nu cea care vrea lumea sa fii…
*Arahne
Este foatre frumos ce spui. O sa incerc sa aplic. Merci.
*Iulia
Nu trebuie sa-mi multumesti… Am trecut si eu prin asta si iti spun doar din experienta proprie.
iulia-”pentru ca undeva pasandu-mi prea mult de ei m-am pierdut pe mine”-”Cred ca am trait mereu visul altcuiva pentru mine”-nu mai privi asa de mult “exteriorul”,priveste si dincolo de el,priveste si cum zice Ovidescu.