Ca o parafraza la “am vazut si tigani fericiti”: “am citit si femei istete”
sau, “si caii se impusca, nu-i asa?” 
ador ploaia de la inceput pana la sfarsit si-n orice forma a ei…
zgomotul ei peste trupul meu, lasandu-ma muta in fata puterii sale,
miracol de furtuna si calm topite intr-un singur strop,
cuvantarea ei – lumina deschizand intunericul,
sentimentul ca ar putea cufunda totul in nimic, ca am putea deveni una si aceeasi fiinta si asa as curge pana in adancul pamantului,
durere si extaz prelingandu-se din mine pe-un obraz de cristal
si abandon…
neguri ascunse-n priviri printre care se zbat luciri de adevar,
taceri prefacute-n scrum, cenusa purtata spre castelul de nisip de la malul marii in care ma revars iar si iar,
cuvinte abandonate pe buze sfasiate…
Delir.
Drumuri si iar drumuri…superbe sau inutile. Oricat de mult mi-ar place simt totusi nevoia sa ma odihnesc, sa stau pur si simplu fara sa ma preseze nimic..ca inainte. Sa-nchid ochii si sa-mi spun ca a fost o zi reusita, sa ma mangai, sa nu mai am intrebari de la “sfanta logica”, asa cum o numea maria si pe care eu o consider mai mult impusa, carora sa le caut raspunsuri fortate, sa ma multumesc cu cele pe care le-am gasit si sa pornesc de la ele. Inchid laptopul caci mi se termina bateria; norocosul- in cel mai scurt timp va fi reincarcat. Ce bine daca toate s-ar incarca si reincarca la nesfarsit. O zi buna!
nicole
spirite mici chircindu-se pe strazi goale si suflete mari cautandu-se in negura noptii,
trupuri framantate-n asternuturi straine si altele visandu-si aripile,
zambete perverse pe fete triste si-un suras zadarnicit,
vieti mintite si destine urmate…
toate se pierd in intuneric si toate vor invia la rasarit cu-o masca a convenientei.
Mai mult decat sa dau link spre nevinovatia vinovata, n-am ce sa mai scriu. E “no comment”, zau!
Femeia – ocean al inceputului si al sfarsitului,
soapta-ti de veacuri inganata pe buze tremurande,
trup plamadit intru odihna-ti,
Suflet alinand zadarnicia si juramant neclintit…
cale spre absolut si mister avut atat de greu,
Femeia – rupta din tine.
Am sa ma aplec mai pe indelete asupra scrierii Domnitei, care pare a fi de-o inteligenta nativa si de-o feminitate nu foarte des intalnite. E putin cam expansiva, ce-i drept, dar cine nu greseste prin pasiunea pusa in momentele in care isi declama ideile? Lasand la o parte exagerarile mele de limbaj, poate veti recunoaste niste similitudini pe undeva. 
Duduie Malina, hats off to you!
Ma numesc Totul caci am avut totul si daca roata sortii s-a intors am ales de buna voie nimicul…
Am scris jurnale care mi-au tradat identitatea sau le-am tradat eu pe ele, am mers pana la capat sau am fost oprita, am strigat fara sa fiu ascultata sau am inteles in tacere, am plans cu suspine sau am lasat durerea sa curga, am fost mandra sau am abandonat zadarnicia, am numarat secunde sau am aruncat ore fara mila, am alimentat iluzii si-am plecat flamanda, am sfidat destinul – nu mi-a permis indrazneala, am gresit si m-ai pedepsit, am luptat sau m-am ferit, m-am intors de unde crezusem ca am plecat si-am descoperit ca de fapt nici nu m-am miscat, am fost invinovatita pe nedrept sau am fost vinovata, m-am dat pe mine si n-am acceptat schimburi, m-am revoltat sau am plecat capul fara regrete.
…nu m-am multumit cu simplitatea rutinei, cerul m-a inteles si m-a daruit intr-o promisiune, nimic nu mi-a intinat sufletul, nimic nu m-a coborat, dimpotriva am inaltat eu, n-am mers pe urmele nimanui si nimeni nu va merge niciodata pe urma mea caci acesta mi-e blestemul si consolarea.
De multa vreme nu am mai plecat la ora asta cu un intercity, cred ca din primul an de facultate. Uitasem aproape ce viteza are. In Gara de Nord aceeasi agitatie, dar parca putin diferita acum. Lume data la o parte, niste tipete in fundal si medicii de pe ambulanta trecand prin fata mea…l-am privit o clipa, atat cat am reusit. Nu am inteles mare lucru din el, nu stiu daca ar fi putut cineva intelege la cum arata, dar m-am uitat in urma mea pana a disparut cu totul si s-a lasat tacerea.
Indiferenta si presupuneri despre un eventual accident. Si ceva din mine care mi-a amintit cat de firava e viata si tot ce e legat de ea, cat de usor se poate termina si uneori nici nu-ti dai seama. Oamenii din jurul meu vor uita, se vor urca intr-un tren oarecare si vor pleca oriunde in lumea asta, vor multumi poate ca nu au fost ei acolo atarnand de-o perfuzie si vor gandi “si maine e o zi, e timp, sa nu ne grabim”. Si daca maine nu mai vine niciodata? Daca nu mai e timp sa termini ce-ai inceput, daca nu vei mai putea vorbi niciodata, daca iti doreai ceva si ai amanat pe motivul zilei de maine, daca te-ai pierdut din cauza rutinei si-o clipa de neatentie a curmat tot de la jumatate? Daca maine nu mai reprezinta o posibilitate.. si e nimic? Daca..
Vazduh contopit cu pamantul, focul cu marea, natura dezlantuita…m-a invaluit prima atingere, m-a inflorit a doua, a treia m-a supus…in timp ce primeam mangaierea ta simturile mele se desteptau treptat ca trezite din amorteala implacabila a timpului, fermitatea atingerii s-a topit in caldura palmelor tale, sarutul tau a venit in urma dorului meu neostoit de nimeni inca, soldurile mele s-au odihnit si au plans in noaptea aceea si totul s-a oprit in loc, asteptandu-ma.
E-o fantezie, o dorinta nebuna slab exprimata in cuvinte, e incununarea asteptarii si-o piatra de temelie, sunt eu intr-o altfel de exprimare, lipsa mandriei oricum inutile, teama parasita intr-un zambet…
Cat de greu m-am regasit si cat de usor ma pot pierde…
Ma oblig uneori sa spun ca nu voi renunta niciodata la visele mele, dar ele vor sa le dau viata c-au asteptat destul si altfel nu mai pot ramane ale mele. E totul sau nimic…m-amagesc ca si maine e o zi, si-astept acest maine de ani. Cine m-asigura ca va veni? In acordurile unui pian, mostenire de familie, mi se prelinge o lacrima; e viata mea toata, simpla sau nu, in acea melodie si-n lacrima ce ma tradeaza. N-o vede nimeni..mai bine, oricum cine ar sterge-o?
Il las si pe acesta in urma si ma pierd pe strazi necunoscute cu oameni necunoscuti, pe care-i vad acum si n-am sa-i mai vad nicicand; dar n-am acea senzatie de libertate pe care-o asteptam, nu ma regasesc nici aici unde totul m-atrage si ma respinge. nu ma regasesc nici aici…. mint in expresia asta, ar trebui sa-mi dea cineva o palma, sa vada dincolo de aparente si sa ma faca sa recunosc adevarul; cred ca mereu am avut nevoie de asta dar nu se gasise nimeni sa ma faca sa marturisesc ca totusi a existat o data cand m-am gasit, am ramas si sunt si-acum acolo, ca n-as vrea sa fiu alungata tocmai cand mi-am parasit armura, cand vorbesc, simt, zambesc, exprim cum simt si ca ceea ce fac acum este doar sa compar cele doua stari.
Ma simt uneori fragila sub imaginea asta de indiferenta pe care-o afisez de multe ori, as vrea sa ma sprijin in puterea ta si sa stau mai mult de 5 minute sa nu mai lupt si sa spun cat de greu m-am regasit si cat de usor ma poti pierde…
Adolf Muschg
