Ovidescu.ro

Miraj impietrit pe retina, cascada gandurilor nascute in fosnetul fin al asternuturilor din satin, doua cuvinte inflorind pe buze-ntredeschise de un suspin…

Im place sa privesc.

Pasii tai trecand peste limitele ratiunii mele, vuietul tacerii prefacandu-se-n scrum, focul asfintitului anuntand ultima desteptare a firii, joc de cuvinte descoperind cai nebănuite…

Imi place s-ascult.

Pasii imi suna goi pe piatra cubica. Era s-alunec de doua ori. Aud din dreapta  mea “e sinistru, nu crezi?”..nu ..e aproape divin, un sentiment de rupere de lume, de distantare si de intelegere. Spun “aproape”,  pentru ca-mi recunosc golul din mine, o lipsa pe care mi-o definesc acum cu sinceritatea unei spovedanii. Da, sunt vieti paralele, cu simtiri asemanatoare, traite departe una de cealalta si intersectate acum. Cum as putea sa nu simt? Cineva imi spunea ca viata desparte, dezbina si imparte. Ce minciuna..Viata ne-aduce impreuna, ne da sansa de-a fi fata in fata cu noi insine, s-o luam de la capat sau sa continuam, nimic nu e intamplator sau fara rost.

Foarte rar ne da si dreptul de-a hotara, de-a alege. Si aflandu-ma intre o cladire parasita si zambetul naturii, daca as avea parte de unul din acele momente rare, stiu c-as alege sa merg pana la capat…imi primesc iertarea cu seninatate, insa nu aud si binecuvantarea care sa-mi spuna “mergi!”. Pacat, ea ar fi singura care mi-ar umple in sfarsit golul.

dac-am petrece mai mult de 5 minute doar prinvindu-ne, oare ne-am regasi sufletul pierdut in ochii celuilalt?

daca ne-am mangaia mai mult de 5 minute doar gandindu-ne, ne-am contopi oare intr-o singura imagine a imortalitatii?

daca un vis ar dura mai mult de 5 minute, oare am iesi din noaptea in care traim si-am face zi?

daca ne-am asculta mai mult de 5 minute, ne-am speria oare de ceea ce suntem sau ne-am accepta tacuti la nesfarsit?

daca ne-am saruta mai mult de 5 minute, ne-am implini oare destinul si-ar fi atunci timp sa-l contemplam?

Intre cer si pamant nu-i nevoie de cuvinte, caci pot s-ascult in tremur si-n patimi, atunci cand zambesti sau atunci cand te destrami…si daca iti vei lepada glasul vreodata: vorbeste-mi fara cuvinte, eu sunt pretutindeni si stiu s-ascult.

Intre cer si pamant nu-i nimic ascuns si ma supun acestei legi stravechi…goala in fata timpului ce stapaneste adevarul, nu te pot cauta cu trupul c-as plange vesnic lipsa ta chiar si neintelegand rana ce ma macina, am doar urma mangaierii tale in privirea mea.

Spulbera-mi constiinta c-un sarut si singurul meu pacat inaintea ta fie-mi chemarea. Albeata memoriei mele n-a fost niciodata intinata, blestem mi-e asteptarea, starea de veghe sau visarea dureaza de-o clipa sau de ani…

Nu ma-ntreba de ce, doar imbratiseaza-ma  si iarta-mi dementa ca s-a nascut din traire pura.

Nu exista nici timp si nici spatiu, doar un amestec perfid al lor ..visul mi se confunda cu realitatea, inaintea mea moare totul si-n urma mea cresc flori.

Drumul meu e mistuirea, da glas tacerii si liniste privirii mele…nu ma pot acoperi cu vorbe desarte, caci eu n-am cale de intoarcere si nici de mers inainte.

Ador s-adorm pe-o plaja.

Cu cat mai goala cu atat mai bine, in ideea de-a evita galetushe cu apa in cap, neanuntate bineinteles, sau ploaia de nisip venita de nicaieri…sa-nchid ochii si sa ma las purtata departe de susurul monoton al valurilor ce-mi induce o stare nedefinita de visare, sa ma mangaie vantul, usor, ca o parere..sa ma simt de parca m-as afla undeva la capatul lumii, EU, prima si ultima femeie si ca de la mine va porni tot: pacat sau mantuire.

Si-apoi m-as lasa sarutata de mare la nesfarsit..

In vreme ce oamenii aflati sub puterea iluziei cauta reusita si realizarea, oamenii treji raman liber de amandoua.
In vreme ce oamenii aflati sub puterea iluziei isi pun nadejdile in cine stie ce veac indepartat, oamenii treji percep instantaneu totul.

(Hui Hai – Tun Wu)

Pentru ca la 3 zile de la operatie piciorul meu a inceput sa prinda culoare la propriu te-am visat si pe tine colorat ca un curcubeu.
La inceput a fost vanat catre negru (piciorul, nu tu) si a evoluat trecand prin toata paleta de mov si rosu catre un galben vinetiu. Ma uit la el ca la o paleta de culoare dar de mers la doctor nu am mers. O sa ma duc miercuri cand o sa imi scoata firele si o sa vad atunci de ce atata culoare intr-un singur genunchi. Asta, cumulat cu abdomenul meu suplu vinetiu de la injectiile facute de asa zisi cunoscatori (de retinut ca injectiile pe care mi le-am facut singura nu s-au colorat deloc) si cu faptul ca vrand nevrand tot te-am intalnit la mare si iar imi merge mintea catre nicaieri, te-am visat intr-o noapte intr-un parc verde, cu tricou alb, picioare ca sofranul si maini de peste veninos (astia au coloritul cel mai viu). Fata era galbena, un soi de curry si ochii tot albastri. Flitram cu un fost coleg de facultate care, intre timp, s-a calugarit fericit ca n-a cedat nici unei ispite adolescentine, cand te-am vazut asa, ca un paun si am lasat viitorul duhovnic singur cu natura.
Cam asta se intampla in visele mele de “Alice in tara minunilor”, carte pe care n-am citit-o niciodata pana la capat de frica iepurelui vorbitor. Pe vremea aia aveam si eu iepuri si stiu ca imi doream sa faca pui desi erau toti baieti, dar de vorbit nu-mi doream sa vorbeasca.

Altfel, pe langa piciorul colorat mai erau si doi baieti. Desi nu i-am vazut niciodata impreuna ii asociez mereu cu un experiment pe care l-am vazut la Discovery, emisiunea brainiac. Intrebarea era cine se scufunda primul: grasul sau slabul? In folosul “stiintei” au scufundat intr-o piscina un burtos de 100 si ceva de Kg si un slabanog de 45. Concluzia era ca grasul rezista. Cam asa s-a intamlat si cu curtezanii mei. Cel slab s-a “innecat” dupa 3 vizite facute sub pretextul invaliditatii mele. Pe baiatul asta grasut il placeam ca este destept si ma viseaza chiar mai des decat te-as visa eu pe tine. Are multa stiinta, citeste carti si spune vorbe frumoase.
Desi la inceput afisa contrariul, s-a dovedit ca tine mai mult la burta lui mare decat la o poveste mica cu mine, asa ca a refuzat orice regim alimentar. Mai mult chiar, mi-a cumparat un numar insemnat de prajituri si ciocolate in speranta ca in scurt timp vom avea aceiasi talie si burtile noastre se vor uni intr-o imbratisare transpirata. Panicata, am interzis orice vizita calorica, asa ca am ramas iar singura si neconsolata.
Cat despre fata care vroia sa vada marea printr-o fereastra… este vorba de Diana, la care mi-am petrecut dupamiaza asta si de la care am auzit mai multe povesti cu penisuri decat mi-am imaginat sau am vazut vreodata si care crede despre tine ca iei steroizi ca sa ai muschii dezvoltati. Eu nici nu-mi mai amintesc daca ai muschii dezvoltati, asa ca n-am negat, dar o avea ea cu povestile ei vreo influenta de m-am hotarat sa-ti scriu.

Din experienta, anotimpurile au dezvoltat un soi de inertie si daca o toamna trista a indus vreo 3-4 la fel, o vara netrista ca cea trecuta de ce n-ar induce una la fel? Spun eu ca e netrista, dar s-ar putea spune ca a fost si trista. Mi-am cumparat totusi casuta si m-am intalnit si cu tine de cateva ori si cum casuta nu mai am cum sa cumpar, macar sa-ti scriu de cateva ori.
As putea spune ca sunt nescrisa asa cum as spune ca sunt nevorbita sau nebauta sau nemancata si cum senzatia asta o stiu cel mai bine, inteleg usor lucrurile. Cand ti-e foame mult, mananci mult si cand n-ai scris demult, scrii mult.
Acum stop, ca iarasi n-ai sa-mi raspunzi si cine stie ce culori mai vad in vis si-n viata.
Te pup, Maia

Este extraordinar de talentata fata asta, pe mine ma binedispun intotdeauna scrierile ei. Pe-asta am primit-o ieri.
Nu i-am raspuns, ca de obicei.

Si imi sarbatoream ziua cand m-am simtit nascandu-ma din nou,

am fost doua zaruri aruncate la intamplare fara posibilitatea de a se reintregi,

sunt doua femei intr-un trup identic, sentiment si nestiinta

sunt doua femei si din doua nici una…

Privire pierduta printre ramurile goale dinaintea-ti,

ochii pustii contempla desertaciunea,

mintea de azi golita de ganduri ce se vor razbuna maine,

pierduta pentru totdeauna, ma voi intoarce prea tarziu…