Niciodata nu mi-au placut ceasurile. Ba nu, mint, ceasul pe care l-am primit la incheierea clasei I, recompensa pentru coronita premiului I, m-a bucurat, fiindca-mi hranea mandria copilareasca; nu erau prea multi copii care aveau ceasuri la varsta de 7-8 ani, pe vremea aia. Era unul dintre acele ceasuri rusesti, marca Pobeda.
Bine, pentru un copil merg, pentru femei e o bijuterie, dar cand aud de ceasuri de mana barbatesti…
O fudulie efeminata, demna de un cercel in nas, sau de un tatuaj pe biceps.


