Ovidescu.ro

Ingerului meu i-au fost taiate aripile candva, demult, fiindca si ingerii gresesc… din prea multa bunatate,
Si a ramas pe pamant, chinuit printre oameni, nici macar amintindu-si zborul.

Ii sarut picioarele, si el se inalta pasind peste lacrimile-mi-trepte spre cer,
Si zambeste din nou, fiindca Ingerului meu ii cresc aripi de iubire.

clavecin temperat de-o piele alba,

rotunjita-ntre coapse,

placerea visului argintiu,

patinand pe-un parfum de lamaita,

al clipei de-o schioapa alintat,

adanc iterat, impreunat, sacadat.

Sunt lucruri frumoase, pe care o femeie nu le uita niciodata, fiindca au fost facute din iubire si inconjurate de iubire.
Eu nu stiu masura lor, si nici n-am s-o stiu vreodata, pentru ca eu n-am iubit decat himere, si m-au iubit femei. Iar femeile sunt facute sa iubeasca barbati, chiar daca, uneori, sunt pacalite de demoni inteligenti si carismatici. Nici demonii nu vor fi fericiti vreodata, nu vor simti niciodata iubire impartasita, totala, fiindca demonii nu pot iubi ca niste barbati, desi urla noptile, dorind sa fi fost in locul acelora, si sa le fie indepartat paharul. Fiindca demonii vad dincolo de lucruri, si doresc esente.
Demonii iubesc total, distrugand tot, nu in numele iubirii, ci a definitiei ei.
Femeia nu poate intelege asta, ea are in ea germenele iubirii bune si blande, intelegatoare, pe care-l impartaseste printre barbati si copii pana la sfarsitul vietii. Demonii nu inteleg asta, ei accepta doar alb si negru, inger imaculat sau tarfa totala, pretuindu-le pe amandoua la fel, atunci cand ating perfectiunea.
Demonii viseaza ingeri si formeaza tarfe. Tarfele sunt crisalidele viitorilor ingeri, ce se vor naste peste mii de vieti. Si demonii le vor cauta, si le vor cauta, si le vor cauta… si le vor gasi intotdeauna prea tarziu, atarnand undeva, intre doua iubiri banale, cu amintiri minunate, dar totusi atat de umane. Se vor recunoaste, si femeia va intelege ca fericirea umana, cea pe care a trait-o iubind in pacatul iubirii si frumusetii, acea fericire a momentelor unice, care nu pot fi uitate cu niciun chip, nu e decat o reflexie a durerii infinite ce va sa vie. Fiindca fiecare femeie are demonul ei, de care nu va fi vrednica niciodata in ochii lui.
Femeia e sortita iubirii pamantesti, nascuta din lut si dragoste, demonul n-o va accepta niciodata atinsa de noroi.
Din lacrimile amandouora se va naste o noua crisalida, si ciclul se va repeta, intr-o mie de ani de singuratate.

.

Multe lucruri sunt terminate inainte de a incepe,
Distractia ieftina spala creierul, imbatandu-l.
Daca integrarea in gloata iti este masura identitatii,
Ciulin al Baraganului, alergat de vant intru pustiire,
Nu vei putea tine drumul drept, niciodata.

muguri de pin si musetel,
sufletul ei ghemuit sfios pe fundul cestii,
ultima inghititura.

jumatate zi-amurg,
jumatate noapte-luna.
jumatate soare-n umbra,
jumatate-nfipta-n tampla.

jumatatea mea-i in vis,
gresite file de poveste,
inainte nu mai este,
doar de scris…

Mai stii, femeie, cand vorbeam si vorbeam… si nu ne cunosteam… Dar eu te stiam si te iubeam deja… te stiam demult, de-aia simteam c-o sa plang mereu. Si totul era atat de frumos incat formele piereau si pleoapele se inchinau obosite spre dimineata. Trebuia sa fii femeia mea, n-ai reusit sa-mi fii decat tarfa. Pfff… asta nu s-a putut duce, nu?
Intru inceputuri ciudate, cand fictiunea durea si adevarurile inveninau suflete demult impietrite, lumea intreaga, rotindu-se intre doua epilepsii plecate spre final, cale intoarsa catre cine stie ce-ar mai fi vrut sa vie.
Plecam cu fiecare clipa, zburam la inceput si-am ajuns sa ma tarasc indepartandu-ma, urand tot ce insemna iubire: cuvant blestemat de zei, cucuta asezata-n coshul pieptului, xantipa legilor firii.
Femeie, oriunde ai fi, oricine si oricum ai mai fi, sa stii ca mi-e bine in tristetea mea, deja nebunie.
Nu stii tu, care plangi si-mi saruti mainile, ce prapastie e intre inima si sufletul meu.
Si nici nu ti-as mai spune vreodata.

De ce-as cauta sa fiu fericit? Viata nu trebuie sa fie neaparat frumoasa, tristetea face parte din realitate, te poti simti chiar bine cu ea. De ce sa caut mereu ranjetele de fericire din reclamele danone, ranjete ce vin(chipurile) in urma defecatiei activiene? Cui nu-i e sila de fericirea familiei americane unite? Poate lobotomizatilor. Fericirea e un miraj ieftin; daca mushti nada, devii sclav.
Mi-e bine trist, dupa cum nu ma deranjeaza sa fiu si vesel uneori. Nu ma deranjeaza lacrimile, dar vreau sa le simt curgand firesc, sa le vad curgand liber si chiar sa le iubesc. Nu vad de ce-as iubi o femeie care rade in fata reflectoarelor, mai mult decat pe una care plange singura in casa. De ce sa cred in crestina viata de apoi sau in reincarnare? Pentru ca, de-a lungul timpului, cativa “lideri” mi-au dorit mintea odihnita?
Vreau sa fiu trist, ADOR sa fiu trist si-am sa fac totul pentru a fi trist! Zambiti voi si pentru mine, se simte ca sunteti fericiti, ati mai trait o clipa kodak!
Pragmatic privind lucrurile: fericirea se plateste intotdeauna, tristetea va fi pururi gratuita.

Ma doare capul groaznic, am baut toata noaptea. Nu s-a schimbat nimic. Am privit si m-am scarbit. Si m-am gandit…
Vedeam ghetari prabusindu-se-n ocean si tarfele alea dansau pe langa mine, cascade prabusindu-se cu zgomot asurzitor si ele tzipau si ma priveau cu subintelesuri, delfini inotau intr-un ocean albastru ireal si eu aspiram pahar dupa pahar. Vedeam si simtzeam totul atat de clar, totul rula cu incetinitorul…
Si totusi doar ele erau acolo, reale, palpabile. Si iarasi ma gandeam… Stii la ce ma gandeam. TU trebuie sa stii la ce ma gandeam si de ce mi-au dat lacrimile, pentru a mia oara, privind prin absurde clipe-visuri calcate-n picioare.
Nu mai bausem demult, erau ani… Am baut groaznic, pana dimineata.
Nu s-a schimbat nimic, n-ai cum sa mai existi, nici nu-mi mai amintesc de cate ori ai murit!

sexuri purtate de vant,
printre dorinte vanau,
rechini ai gandurilor frumoase,
placeri indoite-n tigai aurite,
cu genunchi incordati spre orgasme celebre,
viermi de matase tzesand soare si ploi,
intre noi amandoi.

Degeaba te indragostesti de mine, femeie, locul tau e oriunde in alta parte, dar nu aici.
Viata ta va fi stearpa gandind la mine, “dorind sa” si “visand ca poate”…
Toate sunt hotarate dinainte de a sti tu, suflet simplu si supus greselii premeditate de mine! Fiindca totul e atat de usor incat numai tu nu poti pricepe.
Viata ta e o jucarie in mainile mele si viata mea e o masinarie stricata, care stie sa se joace doar cu obsesii.
Daca ti-as spune ca vreau sa te salvezi si sa dispari, probabil te-ai indragosti si-ar fi banal de simplu.

Asa ca-ti spun doar ca n-ai nicio sansa sa-mi uiti privirea de moarte albastra.
Si totul incepe si se termina in acelasi timp, clipa dupa clipa dupa clipa dupa clipa…
Fiindca daca eu nu mai pot trai, de ce te-as lasa pe tine s-o faci?

radiografie a raului plesnind,
priviri ironice strivind
zambetul.
clasica lume,
netarmurit intoarsa-nlauntru.
obisnuinta – flirt ieftin
aducand
vieti consumate prea devreme
printre nametzi de noroi alb
cu gust de ciocolata,
roshului lampion
omagiu – cancer domol,
ploaie ce se scurge
pe geam. 

Stiu sa astept, pandind slabiciunea nerabdarii,
Vanand tremurul gandului derutat de viata,
Nesiguranta privirilor femeii uimite de
Lipsa reactiei.
Stiu sa astept, am tot timpul din lume,
Fiindca traiesc in intampinarea lui,
Fiara pandind secunde, salivand,
Degete impreunate curgand,
Totul in mine,
Doar timp.

S-a impregnat viata cu sila si sentimentele-s imbracate-n colivii multicolore,
Papagalii sunt liberi si viata e-ntoarsa-mpotriva firii; clipele-s oloage.
Nori chiuind intre doua statii, vestind desprinderea…
Ochii ploii.

Vieti ascunse-ntre betoane,
Cautand nici macar explicatii
Unor trairi inutile.
Intre ce ore ne simtim
Unii pe ceilalti,
Atunci cand ne iubim?

Ploaie ratacind printre ganduri,
Cu pasi abrutizati… clopote picaturi.

Urinam si-ti adulmecam mirosul,
Mirosul pizdei tale, dulceag, invelis pulii obosite.
O scuturam si te simteam mai puternic in nari,
Chiar si-acum…
Nenorocito, mi-a ramas pizda ta in minte,
Numai pe tine te-am uitat!

Danseaza, Tarfa, peste ploaia cantand,
Absolutizeaza-ti trairile prin suflete indracite,
Linge-ti sfarcurile ca boaba de strugure,
Si, mai presus de toate, minte-ma!
Minte-ma, asa cum numai tu stii s-o faci,
Zambind inocent, sa ma bucur de tine o clipa!

Plecata viata-n femei aburinde,
Pe paturi de smirna.
Cuprinse-ntr-o minte absurduri,
Alungata tihna.

Ocheade, priviri shuierate,
Blesteme-nchinate zeului carnii,
Atingerea ta, deziluzia mea,
Atingerea iernii.

dumnezeul tau roz te-adoarme intre vise aurii,
ti-a sters lacrimile cu o minciuna frumoasa si
visezi ca maine vei fi.

Soarecele de foc rontzaia inimi impietrite, tanjind la sentimente demult citite, de curand apuse.
“Pierdutule soarece, ce-ai sa faci dupa ce inimile se vor termina?”,
Soarecele, arzand cuvinte, raspunse: “Am sa mananc intreaga viata, fiindca sufletele vor fi preafericite.”

Orice femeie avea dreptul sa fie banala, tu nu.
De fapt, tu nu existi!
N-ai cum sa mai existi!
Fiindca dac-ai fi existat,
Toata apa marilor ar fi fost cuprinsa-ntr-o lacrima,
Genele mele, nereide dansand printre corabii-ganduri,
Scufundate-n uscaciunea serii,
Gemete mincinoase ale inceputului
Strangand la piept fictiunea unei iubiri
Neintamplate, neconsumate… visate.

Sambata seara… am fost prin “oras” si nu mi-am gasit locul nicaieri. Sunt un anacronic si mi-e sila de stilul asta modern in care se-atarna-n cafenele cu cheia masinii invartita pe deget. Alternative nu exista.
Nu stiu unde mi-as vedea viata. Poate atarnata intre doua strazi vechi si linistite, cu o batrana vanzand portocale culese de dimineata, sau poate intr-un hotel confortabil privind marea. Mi-ar place, dar n-as rezista… am fost obisnuit sa fiu in centrul atentiei, sa ma simt privit, studiat, admirat, invidiat. Sunt un exhibitionist, intotdeauna mi-a placut sa atrag privirile si sa le tratez “de sus”. E o perversitate pe care-am dobandit-o dupa 30 ani, cand am inceput sa devin constient de puterea mea de manipulare. Nu-mi pare rau c-o folosesc, pana la urma starnesc senzatii interesante.
Toata viata mi-a fost ca traita prin camere de hotel, cu femei care-au venit si-au plecat fara urma, in dimineti ploioase, izgonite de geloasa menajera a gandurilor mele nelinistite.
Singuratatea imi face bine dar, analizand viata in sine, ma intorc obstinant la reperele unui punct de pe harta existentei mele, punct in care toate lucrurile se ingramadesc precum intr-o gaura neagra, atrase de-o fortza naucitoare.
E bine sa fii singur, ai timp sa te privesti in oglinda, chiar daca dresata-mi oglinda raspunde intotdeauna exact ceea ce vreau sa aud. Asa am fost crescut de soarta si asa o sa mor, blestemat de prea mult bine pe care sa-l scuip elegant, cu o miscare continua din incheietura mainii.
Imi fulgera prin minte o frantura de fraza: “viata traita cu taxa inversa”.

gustul de toamna deodata,
ultimul soare-l surase,
ploaie tarzie, picioare ascunse,
penis captiv intr-o fata,

trenuri trecute-ntre noapte si lume,
zi devenind amutire urata,
false sperante, veghe tacuta,
limba de moarte si glume.

Ce-ai spune daca mi-as strange intreg timpul, l-as face pachet si ti l-as introduce acolo?
Oare as trai linistit tot restul vietii, stiind ca tot timpul meu iti apartine?
Dar cum te-ai simti tu, masturbandu-te cu clipele mele?
Ai fi multumita, sau inca ti-ai mai aminti lucruri, chiar intelegand ca mi-ai trecut prin pizda intreaga existenta?

Sa stai pe-acasa, femeie, zilele viitoare vei primi un colet… Poti sa ti-l bagi in cur!

De ce te-as mai recunoaste?
Trupurile noastre au scris cu noroi peste tot si
inutila e zbaterea unei iubiri
inmormantate inca dintru-nceput.
De ce inca mai rasare soarele?
Ochii tai n-au sa mai reflecte in ai mei,
nicio umbra, vreodata.
Daca pamantul s-ar mai roti, viata s-ar opri cumva
intre doua greseli si-ar incremeni, iertata de tot si toate.
Dar nu, nu se mai roteste demult,
viata trece peste tot si nimic nu se iarta,
toate se platesc intre doua suspine si patru gemete de-amor.
Nu-mi cere s-adun doi cu patru si nici sa-mpart iubire printre margaritare,
dinaintea noastra.
Trecutu-s-au multe si
ne-au ramas atat de putine si
multe le-am trait si
mai multe le-am ratat si
aruncat peste umar prin iubire zambind.