Ovidescu.ro

While Maha-Visnu sleeps within the Causal Ocean, innumerable universes are generated along with His breathing. These universes are floating, and they are scattered all over the Causal Ocean. They stay only during the breathing period of Maha-Visnu. In each and every universal globe, the same Maha-Visnu enters again as Garbhodakasayi Visnu and lies there on the serpentlike Sesa incarnation. From His navel sprouts a lotus stem, and on the lotus, Brahma, the lord of the universe, is born. Brahma creates all forms of living beings of different shapes in terms of different desires within the universe.

In theoretical physics, M-theory is an extension of string theory in which 11 dimensions are identified. Because the dimensionality exceeds that of superstring theories in 10 dimensions, proponents believe that the 11-dimensional theory unites all five string theories (and supersedes them). Though a full description of the theory is not known, the low-entropy dynamics are known to be supergravity interacting with 2- and 5-dimensional membranes.
This idea is the unique supersymmetric theory in eleven dimensions, with its low-entropy matter content and interactions fully determined, and can be obtained as the strong coupling limit of type IIA string theory because a new dimension of space emerges as the coupling constant increases.
Drawing on the work of a number of string theorists (including Ashoke Sen, Chris Hull, Paul Townsend, Michael Duff and John Schwarz), Edward Witten of the Institute for Advanced Study suggested its existence at a conference at USC in 1995, and used M-theory to explain a number of previously observed dualities, initiating a flurry of new research in string theory called the second superstring revolution.

M-theory, an integration of string theories and beyond postulates extra extended dimensions like our familiar universe. The branes that compose a universe may come in multiples and interact with each other according to some theorists. It is even possible that these branes are spherical and compose shells as pictured in ancient Vedic Cosmology.

Nu toti oamenii au ceva bun in ei, contrar afirmatiei binecunoscute.

Majoritatea mimeaza ceva bun, din nevoia de a parea altceva, si cu scopuri diverse. De la acestia te poti astepta la ce e mai rau, in situatii de criza.

Altii actioneaza in mare parte rezonabil, datorita educatiei (atunci cand aceasta le ofera posibilitatea), dar neconstientizand diferenta dintre bine si rau, fiind niste automate imprevizibile.

Cei care au ceva bun in ei, sunt cei care simt si constientizeaza nevoia de a ajuta si oferi neconditionat celor din jur. Nu vorbesc de cei care fac acte de caritate, pentru a epata sau pentru a-si oferi “indulgente” cu ajutorul carora sa uite mizeria in care traiesc, si sa doarma linistiti noptile. Exista oameni care au ceva bun, care apare in situatii exceptionale. Afirmatia, “e usor sa ai principii cand esti bogat”, se poate extinde in sensul, “e usor sa ai principii cand viata curge lin”. Oamenii isi arata adevaratul caracter in momente de criza, cand intregul sistem de valori e suprasolicitat. Si foarte putini reusesc sa treaca frumos testele situatiilor exceptionale.

(update ptr clarisa)
Oamenii rai sunt cei care nu numai ca fac rau, dar si imprastie raul in jurul lor, ucigand sufletele rapid, ca ciuma, sau mai lent, precum cancerul. De multe ori se camufleaza atat de bine incat victima nici nu realizeaza apropierea de rau si de moarte, hranind cu propria energie raspandirea raului. Nici ei nu sunt foarte raspanditi, din fericire.

*   *   *

Nu toti oamenii au ceva bun in ei, dimpotriva. Binele care curata si vindeca e foarte rar, si cei care-l au in ei sunt atat de putini, incat uneori le e frica sa-l arate.

Oamenii buni  tind spre frumusete in toate cele, spre tandrete si iubire curata, spre visuri albastre proiectate in lumi violet, si spre flori albe.

Binele tamaduitor, binele care vine de dincolo… e atat de putin…

Vreau sa dorm o vesnicie si sa ma trezesc intr-o mare de cristal…
sa-mi fac prieten un delfin, si sa inot pana la rasarit, depasind orizontul.

Da, voi dormi somn de moarte, cu anemone mangaind taceri nelimitate,
gura-mi deschisa larg spre inima, inghitindu-mi visul.

Femeia tanara si cu forme voluptuoase il mangaia pe spate, cu miscari senzuale. Inchise ochii si o vazu pe ea, in toate ipostazele in care s-a putut darui, intreaga ei viata, cu visuri si iubiri care ar fi trebuit sa fie ale lui, daca ceva nu s-ar fi rupt cine stie pe unde, cine stie cand… Visuri si iubiri si deznadejdi si cautari si chinuri care acum ii ranjeau lui, calm, ca intr-un film. Si el nu putea decat sa intinda mana, incercand s-o apere, ramanand rastignit undeva intre pamant si cer.

Femeia se lipi cu pieptul de spatele lui, si continua sa-l mangaie… Sanii se strivira domol de omoplatii lui, ca doua flori de crin, si lacrimile incepura sa-i curga, incet, dureros de linistit…

“Nu-ti place cum iti fac?”, intreba femeia, intristata si putin ingrijorata. “Pot sa chem o colega, daca de mine nu-ti place.”

“Nu, e foarte bine, esti foarte frumoasa”, raspunse el, dintr-o lacrima, “Strange-mi mana!”

Si toate gandurile si imaginile se rostogoleau, avand-o pe ea, cu toate fotografiile facute sau nefacute, iubirilor povestiri poate uitate, retraite acum de el.

“Gata, poti ramane sa te mai relaxezi, un timp”, spuse ea, sarutandu-l pe obraz, si iesi.

El ramase pe salteaua grea, cu gandurile si obsesiile amortite, cu privirea atintita pe tavanul gol, care mirosea a menta si portocala, gandind la toata asteptarea trecuta, irosita printre ganduri si imagini, si la asteptarea cea viitoare, ca si cand viata i-ar fi fost impartita intre doua trenuri, dintre care pe primul il pierdusera ireversibil.

clavecin temperat de-o piele alba,

rotunjita-ntre coapse,

placerea visului argintiu,

patinand pe-un parfum de lamaita,

al clipei de-o schioapa alintat,

adanc iterat, impreunat, sacadat.

Sunt lucruri frumoase, pe care o femeie nu le uita niciodata, fiindca au fost facute din iubire si inconjurate de iubire.
Eu nu stiu masura lor, si nici n-am s-o stiu vreodata, pentru ca eu n-am iubit decat himere, si m-au iubit femei. Iar femeile sunt facute sa iubeasca barbati, chiar daca, uneori, sunt pacalite de demoni inteligenti si carismatici. Nici demonii nu vor fi fericiti vreodata, nu vor simti niciodata iubire impartasita, totala, fiindca demonii nu pot iubi ca niste barbati, desi urla noptile, dorind sa fi fost in locul acelora, si sa le fie indepartat paharul. Fiindca demonii vad dincolo de lucruri, si doresc esente.
Demonii iubesc total, distrugand tot, nu in numele iubirii, ci a definitiei ei.
Femeia nu poate intelege asta, ea are in ea germenele iubirii bune si blande, intelegatoare, pe care-l impartaseste printre barbati si copii pana la sfarsitul vietii. Demonii nu inteleg asta, ei accepta doar alb si negru, inger imaculat sau tarfa totala, pretuindu-le pe amandoua la fel, atunci cand ating perfectiunea.
Demonii viseaza ingeri si formeaza tarfe. Tarfele sunt crisalidele viitorilor ingeri, ce se vor naste peste mii de vieti. Si demonii le vor cauta, si le vor cauta, si le vor cauta… si le vor gasi intotdeauna prea tarziu, atarnand undeva, intre doua iubiri banale, cu amintiri minunate, dar totusi atat de umane. Se vor recunoaste, si femeia va intelege ca fericirea umana, cea pe care a trait-o iubind in pacatul iubirii si frumusetii, acea fericire a momentelor unice, care nu pot fi uitate cu niciun chip, nu e decat o reflexie a durerii infinite ce va sa vie. Fiindca fiecare femeie are demonul ei, de care nu va fi vrednica niciodata in ochii lui.
Femeia e sortita iubirii pamantesti, nascuta din lut si dragoste, demonul n-o va accepta niciodata atinsa de noroi.
Din lacrimile amandouora se va naste o noua crisalida, si ciclul se va repeta, intr-o mie de ani de singuratate.

.

Multe lucruri sunt terminate inainte de a incepe,
Distractia ieftina spala creierul, imbatandu-l.
Daca integrarea in gloata iti este masura identitatii,
Ciulin al Baraganului, alergat de vant intru pustiire,
Nu vei putea tine drumul drept, niciodata.

muguri de pin si musetel,
sufletul ei ghemuit sfios pe fundul cestii,
ultima inghititura.

jumatate zi-amurg,
jumatate noapte-luna.
jumatate soare-n umbra,
jumatate-nfipta-n tampla.

jumatatea mea-i in vis,
gresite file de poveste,
inainte nu mai este,
doar de scris…

Mai stii, femeie, cand vorbeam si vorbeam… si nu ne cunosteam… Dar eu te stiam si te iubeam deja… te stiam demult, de-aia simteam c-o sa plang mereu. Si totul era atat de frumos incat formele piereau si pleoapele se inchinau obosite spre dimineata. Trebuia sa fii femeia mea, n-ai reusit sa-mi fii decat tarfa. Pfff… asta nu s-a putut duce, nu?
Intru inceputuri ciudate, cand fictiunea durea si adevarurile inveninau suflete demult impietrite, lumea intreaga, rotindu-se intre doua epilepsii plecate spre final, cale intoarsa catre cine stie ce-ar mai fi vrut sa vie.
Plecam cu fiecare clipa, zburam la inceput si-am ajuns sa ma tarasc indepartandu-ma, urand tot ce insemna iubire: cuvant blestemat de zei, cucuta asezata-n coshul pieptului, xantipa legilor firii.
Femeie, oriunde ai fi, oricine si oricum ai mai fi, sa stii ca mi-e bine in tristetea mea, deja nebunie.
Nu stii tu, care plangi si-mi saruti mainile, ce prapastie e intre inima si sufletul meu.
Si nici nu ti-as mai spune vreodata.

De ce-as cauta sa fiu fericit? Viata nu trebuie sa fie neaparat frumoasa, tristetea face parte din realitate, te poti simti chiar bine cu ea. De ce sa caut mereu ranjetele de fericire din reclamele danone, ranjete ce vin(chipurile) in urma defecatiei activiene? Cui nu-i e sila de fericirea familiei americane unite? Poate lobotomizatilor. Fericirea e un miraj ieftin; daca mushti nada, devii sclav.
Mi-e bine trist, dupa cum nu ma deranjeaza sa fiu si vesel uneori. Nu ma deranjeaza lacrimile, dar vreau sa le simt curgand firesc, sa le vad curgand liber si chiar sa le iubesc. Nu vad de ce-as iubi o femeie care rade in fata reflectoarelor, mai mult decat pe una care plange singura in casa. De ce sa cred in crestina viata de apoi sau in reincarnare? Pentru ca, de-a lungul timpului, cativa “lideri” mi-au dorit mintea odihnita?
Vreau sa fiu trist, ADOR sa fiu trist si-am sa fac totul pentru a fi trist! Zambiti voi si pentru mine, se simte ca sunteti fericiti, ati mai trait o clipa kodak!
Pragmatic privind lucrurile: fericirea se plateste intotdeauna, tristetea va fi pururi gratuita.

Ma doare capul groaznic, am baut toata noaptea. Nu s-a schimbat nimic. Am privit si m-am scarbit. Si m-am gandit…
Vedeam ghetari prabusindu-se-n ocean si tarfele alea dansau pe langa mine, cascade prabusindu-se cu zgomot asurzitor si ele tzipau si ma priveau cu subintelesuri, delfini inotau intr-un ocean albastru ireal si eu aspiram pahar dupa pahar. Vedeam si simtzeam totul atat de clar, totul rula cu incetinitorul…
Si totusi doar ele erau acolo, reale, palpabile. Si iarasi ma gandeam… Stii la ce ma gandeam. TU trebuie sa stii la ce ma gandeam si de ce mi-au dat lacrimile, pentru a mia oara, privind prin absurde clipe-visuri calcate-n picioare.
Nu mai bausem demult, erau ani… Am baut groaznic, pana dimineata.
Nu s-a schimbat nimic, n-ai cum sa mai existi, nici nu-mi mai amintesc de cate ori ai murit!

sexuri purtate de vant,
printre dorinte vanau,
rechini ai gandurilor frumoase,
placeri indoite-n tigai aurite,
cu genunchi incordati spre orgasme celebre,
viermi de matase tzesand soare si ploi,
intre noi amandoi.

Degeaba te indragostesti de mine, femeie, locul tau e oriunde in alta parte, dar nu aici.
Viata ta va fi stearpa gandind la mine, “dorind sa” si “visand ca poate”…
Toate sunt hotarate dinainte de a sti tu, suflet simplu si supus greselii premeditate de mine! Fiindca totul e atat de usor incat numai tu nu poti pricepe.
Viata ta e o jucarie in mainile mele si viata mea e o masinarie stricata, care stie sa se joace doar cu obsesii.
Daca ti-as spune ca vreau sa te salvezi si sa dispari, probabil te-ai indragosti, si-ar fi banal de simplu.

Asa ca-ti spun doar ca n-ai nicio sansa sa-mi uiti privirea de moarte albastra.
Si totul incepe si se termina in acelasi timp, clipa dupa clipa dupa clipa dupa clipa…
Fiindca daca eu nu mai pot trai, de ce te-as lasa pe tine s-o faci?

radiografie a raului plesnind,
priviri ironice strivind
zambetul.
clasica lume,
netarmurit intoarsa-nlauntru.
obisnuinta – flirt ieftin
aducand
vieti consumate prea devreme
printre nametzi de noroi alb
cu gust de ciocolata,
roshului lampion
omagiu – cancer domol,
ploaie ce se scurge
pe geam.