Ovidescu.ro

radiografie a raului plesnind,
priviri ironice strivind
zambetul.
clasica lume,
netarmurit intoarsa-nlauntru.
obisnuinta – flirt ieftin
aducand
vieti consumate prea devreme
printre nametzi de noroi alb
cu gust de ciocolata,
roshului lampion
omagiu – cancer domol,
ploaie ce se scurge
pe geam. 

Stiu sa astept, pandind slabiciunea nerabdarii,
Vanand tremurul gandului derutat de viata,
Nesiguranta privirilor femeii uimite de
Lipsa reactiei.
Stiu sa astept, am tot timpul din lume,
Fiindca traiesc in intampinarea lui,
Fiara pandind secunde, salivand,
Degete impreunate curgand,
Totul in mine,
Doar timp.

S-a impregnat viata cu sila si sentimentele-s imbracate-n colivii multicolore,
Papagalii sunt liberi si viata e-ntoarsa-mpotriva firii; clipele-s oloage.
Nori chiuind intre doua statii, vestind desprinderea…
Ochii ploii.

Vieti ascunse-ntre betoane,
Cautand nici macar explicatii
Unor trairi inutile.
Intre ce ore ne simtim
Unii pe ceilalti,
Atunci cand ne iubim?

Ploaie ratacind printre ganduri,
Cu pasi abrutizati… clopote picaturi.

Urinam si-ti adulmecam mirosul,
Mirosul pizdei tale, dulceag, invelis pulii obosite.
O scuturam si te simteam mai puternic in nari,
Chiar si-acum…
Nenorocito, mi-a ramas pizda ta in minte,
Numai pe tine te-am uitat!

Danseaza, Tarfa, peste ploaia cantand,
Absolutizeaza-ti trairile prin suflete indracite,
Linge-ti sfarcurile ca boaba de strugure,
Si, mai presus de toate, minte-ma!
Minte-ma, asa cum numai tu stii s-o faci,
Zambind inocent, sa ma bucur de tine o clipa!

Plecata viata-n femei aburinde,
Pe paturi de smirna.
Cuprinse-ntr-o minte absurduri,
Alungata tihna.

Ocheade, priviri shuierate,
Blesteme-nchinate zeului carnii,
Atingerea ta, deziluzia mea,
Atingerea iernii.

dumnezeul tau roz te-adoarme intre vise aurii,
ti-a sters lacrimile cu o minciuna frumoasa si
visezi ca maine vei fi.

Soarecele de foc rontzaia inimi impietrite, tanjind la sentimente demult citite, de curand apuse.
“Pierdutule soarece, ce-ai sa faci dupa ce inimile se vor termina?”,
Soarecele, arzand cuvinte, raspunse: “Am sa mananc intreaga viata, fiindca sufletele vor fi preafericite.”

Orice femeie avea dreptul sa fie banala, tu nu.
De fapt, tu nu existi!
N-ai cum sa mai existi!
Fiindca dac-ai fi existat,
Toata apa marilor ar fi fost cuprinsa-ntr-o lacrima,
Genele mele, nereide dansand printre corabii-ganduri,
Scufundate-n uscaciunea serii,
Gemete mincinoase ale inceputului
Strangand la piept fictiunea unei iubiri
Neintamplate, neconsumate… visate.

Sambata seara… am fost prin “oras” si nu mi-am gasit locul nicaieri. Sunt un anacronic si mi-e sila de stilul asta modern in care se-atarna-n cafenele cu cheia masinii invartita pe deget. Alternative nu exista.
Nu stiu unde mi-as vedea viata. Poate atarnata intre doua strazi vechi si linistite, cu o batrana vanzand portocale culese de dimineata, sau poate intr-un hotel confortabil privind marea. Mi-ar place, dar n-as rezista… am fost obisnuit sa fiu in centrul atentiei, sa ma simt privit, studiat, admirat, invidiat. Sunt un exhibitionist, intotdeauna mi-a placut sa atrag privirile si sa le tratez “de sus”. E o perversitate pe care-am dobandit-o dupa 30 ani, cand am inceput sa devin constient de puterea mea de manipulare. Nu-mi pare rau c-o folosesc, pana la urma starnesc senzatii interesante.
Toata viata mi-a fost ca traita prin camere de hotel, cu femei care-au venit si-au plecat fara urma, in dimineti ploioase, izgonite de geloasa menajera a gandurilor mele nelinistite.
Singuratatea imi face bine dar, analizand viata in sine, ma intorc obstinant la reperele unui punct de pe harta existentei mele, punct in care toate lucrurile se ingramadesc precum intr-o gaura neagra, atrase de-o fortza naucitoare.
E bine sa fii singur, ai timp sa te privesti in oglinda, chiar daca dresata-mi oglinda raspunde intotdeauna exact ceea ce vreau sa aud. Asa am fost crescut de soarta si asa o sa mor, blestemat de prea mult bine pe care sa-l scuip elegant, cu o miscare continua din incheietura mainii.
Imi fulgera prin minte o frantura de fraza: “viata traita cu taxa inversa”.

gustul de toamna deodata,
ultimul soare-l surase,
ploaie tarzie, picioare ascunse,
penis captiv intr-o fata,

trenuri trecute-ntre noapte si lume,
zi devenind amutire urata,
false sperante, veghe tacuta,
limba de moarte si glume.

Ce-ai spune daca mi-as strange intreg timpul, l-as face pachet si ti l-as introduce acolo?
Oare as trai linistit tot restul vietii, stiind ca tot timpul meu iti apartine?
Dar cum te-ai simti tu, masturbandu-te cu clipele mele?
Ai fi multumita, sau inca ti-ai mai aminti lucruri, chiar intelegand ca mi-ai trecut prin pizda intreaga existenta?

Sa stai pe-acasa, femeie, zilele viitoare vei primi un colet… Poti sa ti-l bagi in cur!

De ce te-as mai recunoaste?
Trupurile noastre au scris cu noroi peste tot si
inutila e zbaterea unei iubiri
inmormantate inca dintru-nceput.
De ce inca mai rasare soarele?
Ochii tai n-au sa mai reflecte in ai mei,
nicio umbra, vreodata.
Daca pamantul s-ar mai roti, viata s-ar opri cumva
intre doua greseli si-ar incremeni, iertata de tot si toate.
Dar nu, nu se mai roteste demult,
viata trece peste tot si nimic nu se iarta,
toate se platesc intre doua suspine si patru gemete de-amor.
Nu-mi cere s-adun doi cu patru si nici sa-mpart iubire printre margaritare,
dinaintea noastra.
Trecutu-s-au multe si
ne-au ramas atat de putine si
multe le-am trait si
mai multe le-am ratat si
aruncat peste umar prin iubire zambind.

Cineva doreste sa-si ajunga din urma viata,
Altcineva s-o ia inaintea ei, cautand alternative la viitor.
Ciudat de fierbinte, viata alearga inaintea sau inapoia noastra,
Niciodata impreuna cu noi.