Picioarele i se miscau parca impleticit, cu soldurile balansand lasciv, in asa fel incat raza de soare patrunsa prin perforatiile draperiei tremura in ritmul celor cativa pasi. Formele ii erau frumoase, chiar daca ea ajunsese sa-si creeze o imagine deformata si obosita, gata sa ia in calcul o varsta pana la care totul fusese trait parca spre final. Da, erau frumoase inca, fiindca viziunile ei incepeau sa se materializeze in fraze, si frazele formau cute fine la subtiori, unde sarutarile ar fi trebuit sa opreasca totul, si-n lipsa de fermitate a musculaturii, pentru care nu mai considera ca merita sa faca nimic, fiindca viata nu-i mai curgea demult, fiind doar un fluviu inghetat, care ajunge pana la urma sa se reverse in tacere, intr-o banchiza singuratica si inutila, revers permanent la niste povestiri agatate pe undeva, printr-un folder al sufletului, indelung visate, niciodata uitate.
O viata impleticita lasciv, si-o raza de soare tremurand in functie de modelul draperiei ce acoperea soarele.
Imagini si vorbe,
Razand sau plangandu-si momentul,
Rupand cercul perfectiunii,
Atat de multe intrebari
Nedorite vreodata, nici raspunsuri acum.
Sunt frant de oboseala, am lucrat pana pe la 4 dimineata si m-am trezit la 8 cu una dintre pisici (cea grasa si uracioasa) miorlaind la usa. Evident mi-a sarit somnul cand m-am ridicat din pat. Jivina a intrat, a mancat si i-a venit somnul. E bina sa fii pisica: dormi cand vrei si daca-ti gasesti un stapan idiot ca mine mai si mananci sau bei cand ai chef.
M-am saturat de munca si-am pornit-o spre oras. Am spalat masina la Tunnel si m-am oprit pe urma la Casa Satya, pe Banu Manta, aproape de primarie. E o alta lume in “casa” asta, muzica ambientala, totul relaxat, finisaje excelente si dotari de exceptie pentru Bucuresti. De exemplu au un sistem de racire a terasei prin vapori de apa, pe care nu inteleg de ce nu l-au adoptat terase de fitza, terase la care astepti sa se lase racoarea serii pentru a te bucura de verdele de-afara.
E o locatie oarecum ezoterica pentru ca meniul este cel putin deosebit, poate chiar shocant pentru bucuresteanul obisnuit cu carnatul de plescoi si mbs-ul aferent, fiindca nu se serveste carne, nu se foloseste zahar rafinat, nu se folosesc preparate cu conservanti etc. Se merge pe principiile Ayurveda, cei ce nu stiti ce-i aia puteti consulta wikipedia.
Fiind ayurvedica, mancarea este predominant cu influenta Hindu: chutney, raita, dal etc, completate de chestii lacto-vegetariene mai mult sau mai putin inventate aici. Nu-s rele, multe dintre ele sunt chiar deosebite. Nu fac recomandari, nu sunt in dispozitie, dar salata de varza rosie e pregatita excelent.
E de incercat pentru cine cauta alternative la grobienele sau fitzoasele locatii clasic bucurestene. In mod cert este diferita.
Preturile sunt destul de mari, dar nu nesimtite si-avand in vedere ca se gateste cu un anumit tip de ingrediente, cred ca sunt chiar corecte.
Daca mi-as infige un cutit in inima, m-am intrebat, ce-ar iesi din mine, amestecat cu rosul vietii scurse?
Ar fi goliciunea din visul diminetilor, sau seara dorintelor impleticite-n lenjerii?
Ziua si noaptea au rostul lor.
Eram in tine si faceam dragoste, si te iubeam,
sufocat de inima ta fierbinte care pulsa in ritmul sexului meu,
scurgandu-mi viata-n aorta ce-mi purta esenta in celulele trupului tau,
iubire intr-o intimitate ultima, nastere de noi.
Ingerului meu i-au fost taiate aripile candva, demult, fiindca si ingerii gresesc… din prea multa bunatate,
Si a ramas pe pamant, chinuit printre oameni, nici macar amintindu-si zborul.
Ii sarut picioarele, si el se inalta pasind peste lacrimile-mi-trepte spre cer,
Si zambeste din nou, fiindca Ingerului meu ii cresc aripi de iubire.
inceputuri cu visurile-n nori, tanjind catre stele,
balast inutil incarcat periodic in inima,
in genunchi si taras ajungand iubirea povara,
prozaic,
generatii de ganduri.
Barbatul traversase viata ca pe-o imensa portocala creata numai pentru a fi stoarsa in pahar, si sorbita cu doua cuburi de gheata. Ii placea marea, fiindca o simtea puternica, imensa. Statea pe mal, cu valurile mangaindu-i picioarele, si mandria lui de mascul alfa, demult preschimbata-n tristete, tindea spre infinit.
Marea, femela primordiala, ii saruta picioarele, acceptandu-l ca stapan, printre visuri minunate cu povesti si zane, niciodata traite, oricand visate.
Intra deseori in mare, si simtea apa ca pe-o suma fierbinte de lacrimi feminine, nicicand potolite, lacrimi ale femeilor ce-i sarutau trupul, incercand sa-l opreasca din drumul lui spre nicaieri. Dar el inota bine, si odata ajuns la mal, lacrimile se uscau pe pielea lui arsa de soare, lasand doar vagi urme pe trupul de care era atat de mandru.
In acea zi, barbatul vazu marea nemiscata, si parca nicio femeie nu-si mai fosnea dorintele-valuri inspre el. O privi ca pe-o imensa oglinda, si ochii marii se deschisera albastri, si verzi, si adanci ca niste genuni. Pentru prima data in viata lui portocala, barbatul se cutremura, fiindca ochii erau ai lui, si se recunoscu in nebunia abisului pe care-l simtea tremurandu-i la picioare.
Lasandu-se vrajit, inota cu miscari line, lasand in urma doar o dara prelunga pe suprafata marii.
Rana care, pana la urma, se inchise si ea.
de ce pasarile nu pot muri zburand,
ca seva florilor inghetata-n iarna,
cerul inaltul.
degeaba e atat de cald, si maslinele presate aduc aroma soarelui in cerul gurii,
gandurile imi raman imense aisberguri, aschii de gheata sfasiindu-ti mangaierea.
fiindca mi-a otravit viata,
facandu-mi visurile incerte,
zeul tau are sa moara.
______________________
si viitorul soptea
in amintiri visate traind
prezentul sarutat.
______________________
dimineata lenesa, amagita de soare,
plecand cine stie-ncotro,
ca o erectie matinala inutila,
verde obosit si singur in asteptarea ploii,
pleoape zbatandu-se dupa,
un fior de gugustiuca buclata.
ce harpii isi ascut ciocurile taioase,
pe iubiri fara rost, indelung tacute, in genunchi cazute?
ale greselii faur, frante priviri,
agonii.
________________________________
dorinta infranata,
dor de,
soarele vietii,
sfasiere placuta.
________________________________
Gestul ei, incizie adanca de bisturiu sterilizat intr-o lacrima demult secata.
Imi priveam sangele curgand, si ea zambea, vesela ca inca mai traiesc, si randurile continuau sa taie adanc, dureros de placut, viata. Visurile se rostogoleau si ele, ca niste picaturi rosii, odinioara roz, alergand spre valea plangerii.
Cand existenta se scurge dupa o privire de-o clipa, si plecata demult, ochii se sting sarutati.
insistenta prelungirii, status quo reiterat inutil,
dorinta sfarsitului dinainte de inceput,
primavara tarzie, departare.
________________________________
M-am trezit langa tine, si fara mine,
Mainile-mi mangaiam cu tine,
Gura-mi era plina cu tine,
Totul era in tine, si eu,
Chiar uitasem de mine,
Sarutandu-ma pe tine,
Din mine.
________________________________
limpede, coapsa femeii returna placere, apasata intre sclipiri sacadate,
si alipirea sufletelor bombate, dizolvata inegal, traia aplecata de mijloc,
printre mode si palarii desuete, cochete.
Primavara lasa urme adanci pe suflete,
santuri-dorinte-nchipuite.
‘nainte vreme, umplute erau cu lacrimi,
acum privite sunt cu indoiala, piezis;
E rost de primavara.
*
Astazi m-am plimbat mult, de voie si de nevoie. Lumea nu stie ca e primavara, doar pisica mea si-a amintit ca are un picior reciclabil.
Am mancat covrigi din piata(aproape ca le uitasem gustul), mi-am cumparat ceai negru Assam (indian, varsat), m-au durut picioarele, si am ajuns acasa nauc, cu o bucata de carne adormita pe post de matza.
Perpetuand glisarea vietii printre imaginile accentuate de visare, am sa va scriu, vreodata, despre doctorul Gaita.
Sau mai bine nu, fiindca pe unii oameni e mai bine sa-i cunosti, decat sa citesti despre ei.
Ma prelingeam pe suprafata tuturor lucrurilor, le mangaiam, si totul se bucura de imbratisare. Linistea acoperea fosnetul sufletelor line, si suprafata era placuta si neteda, ca o inima de scoica exhibata luminii pentru prima oara.
Si-am vrut sa intru in profunzime, si totul a devenit singuratate.
iubirea se impiedica si anul asta in primavara;
aplecandu-se spre prospetimea florii,
ramase ingenunchiata, suspinand.
Tags: beethoven, primavara, sonata primaverii
Soarele curge pe amiaza primaverii,
si cainele miroase locuri pe care le stie demult, e batran.
Cateva pisici se joaca pe acoperis, harjoana tihnita… sunt tinere.
Acceptand viata-mpanata cu petale de-o clipa,
Astazi am trait.
Cainele vecinului latra, in lant,
desi e primavara de o saptamana,
si voi sarbatoriti ziua femeii.
Viata se scurge pe cai nepatrunse,
suierul vantului.
In zbor,
Cu sau far’ de-amor,
Sarutand de zor,
Floarea florilor.
La multi ani, primavara, ca esti de gen feminin!
Recent Comments