Toata lumea vorbeste despre iubire,
Ca despre o carte citita in amurg,
Sau ca despre o stire a diminetii.
Toti coloreaza viata lor trista si mizerabila,
Gandind ca iubirea “aia” ii va salva,
Nevrand sa inteleaga ca “iubirea ca o vorba”,
Nelegata de intelegere si corectitudine,
E doar demonica si afrodisiaca.
Si toate tarfele viseaza printi pe cai albi.
“Crezi ca esti transformata fata de cea de acum zece-cincisprezece ani?
Da.
In ce sens?
In sensul ca am incercat sa inteleg conceptia orientala de a multumi barbatul. Nu ma intereseaza freudiana teorie a nevrozelor. Si cred ca orientalele sunt superioare.
Adica?
Adica …. a-i pemite sa aiba mai multe femei legale/ legalizate, oficiale si concubine, si sa te bucuri pentru faptul ca barbatul pe care il iubesti petrece in bratele altei prezente feminine. Iar tu sa il astepti la fel de calda, neatinsa de gelozie, egoism sau isterie. Sa nu ii reprosezi niciodata ca “te-a inselat”. De fapt, nimeni nu ma poate insela. Decat daca mai exista O femeie identica, la fel cu mine. Si cum eu sunt unica, deci, nu m-a inselat! Ce ii ofer eu… nu-i mai poate oferi nimeni.
De cand ai gandurile astea?
Nu stiu, de cativa ani.
Ti-ar placea sa fii neglijata de barbatul care e cu tine?
Nu ma intereaza acut preocuparea lui fata de altele, ci a mea fata de el. Placerea mea sa il fac eu pe el sa se simta in centrul atentiei mele. Si obiectivul meu e sa fiu atat de importanta, incat sa ii pese de parerea si prezenta mea.”
Aseara am mangaiat doi ochi de fata inaltata pe rotile. Avea un baiat agatat de mana dreapta, si incerca sa traverseze o strada, printre masini. Am incetinit. Doua secunde, sau trei, sau zece… ne-am privit mirati, ochi in ochi, cu toti ceilalti disparuti in mirare sau iritare. Mirati eram si noi, fiindca ne-am intalnit privirile, singura data, prima si ultima. Nici n-am avut timp sa lacrimez pentru ea, doar ne-am zambit, larg si trist, cu sufletele deschise.
Ne-am iubit, si s-a terminat repede, n-am avut timp sa traim. Poate ca asta e fericirea.
Ajung la concluzia ca “Imi pare rau” este expresia preferata a femeilor, in discutiile cu mine.
Oi fi vreun exorcist in devenire.
Se zbat pleoape in tarzie,
Semn ca undeva,
Diavolul isi reia jocul,
Atingerea neuitarii,
Placerea vartejului.
Ce-a atins,
Atins ramane.
Nu-i inteleg pe cei care regreta copilaria, adolescenta, sau frageda tinerete. Si n-am intalnit inca pe cineva care sa n-o faca. Cred ca numai un om care nu a evoluat suficient, sau poate chiar a involuat, poate sa regrete o perioada in care a fost mai prost si/sau mai rau decat in prezent. Sa regreti timpul trecut, inseamna ca viata ta e doar o scurgere inutila spre moarte, din moment ce totul se degradeaza, si devine din ce in ce mai rau, odata cu trecerea timpului.
Mi se pare, de ceva vreme, atat de prosteasca si de lipsita de sens viata din perioadele respective… atat cat imi mai amintesc, fiindca totul mi se pare atat de insignifiant sau rau, incat uitarea a venit ca un reflex. N-am facut rau niciodata voit, dar am avut rautati instinctive, pe care mi le-am transformat in unelte pentru biciuirea indolentei si prostiei, pentru a arata ca exista un drum al fiecaruia, pe care trebuie sa-l vada cu orice pret. Un drum care trebuie sa fie ascendent si luminos.
Cum as putea regreta clipele in care acceptam o femeie doar pentru ca era femeie, arata bine, vorbea corect romaneste, si auzise de Esenin, Borges, Miles Davis, Procol Harum sau Rachmaninov? Acum nu mai accept niciuna, dar stiu de ce, si viata mi se axeaza spre un alt fel de iubire.
De ce mi-as aminti clipele alea egoiste, in care totul se invartea in jurul meu, si voiam sa fiu puternic doar pentru a domina? Eram doar un animal de prada, de succes, care stia sa intinda capcane, si sa reteze carotidele visurilor. Ce negura a mintii ar trebui sa-mi intunece sufletul, pentru a avea nostalgia acelor clipe peste care-mi pare rau ca am sarit ca o minge de ping-pong, fara discernamant, fara scrupule si fara regrete?
Sunt atat de multumit ca am depasit conditia de animal frumusel, incat consider, in fiecare zi, ca viata-mi a inceput ieri, si multumesc pentru ca inteleg din ce in ce mai mult, desi sufar pentru fiecare pas pe care-l fac. Fiindca nu ma bucura atat de mult urcusul meu, pe cat ma doare ce las in urma… oameni care nu vor sa priveasca cerul decat prin lentile colorate, desi au fost obligati sa priveasca lumina, pana la durere.
N-am sa-i inteleg niciodata pe cei care-si regreta “tineretea”. Nu pot decat sa-i plang, si sa ma rog sa-si inteleaga, candva, rostul existentei.
Se facea ca stateam gol, in soare, cu marea plescaind ca o femeie excitata, lingandu-mi picioarele. Nisipul ardea, si-i simteam rasuflarea racoroasa pe abdomen, brutala senzatie, incomparabila impletire de gust fierbinte si sarut umed de femeie, pe testiculul drept.
“De ce mi-ai ars buzele?”
“Pentru ca le-am iubit.”
Si femeia disparu in mare,
cu valuri moi prelingandu-i-se printre coapse rotunde lunecand,
parca intreaga mare respirand a ea,
niciodata gasita, sarutata, iubita.
Cu mine inotand in ea, spre ea, fara ea, amandoi cautand, niciodata mai flamanzi, cu disperarea simturilor strigata mut, intre doua priviri paralele,
Femeia clipocea ca o imensa dorinta, atat de mare incat viata insasi parea neincapatoare pentru trairile ei, iar eu, impietrit in soare ca o statuie greceasca ciobita, cu privirea alba si fixa, stiam ca nimic nu-i va fi suficient vreodata.
Femeia-mi saruta picioarele, si eu ma transformam in nisip fierbinte, si-o iubeam… si totul era asa cum trebuia sa fie.
Prea tarzie-n noapte,
Intelegerea femeii
Aduce doar pareri de rau,
Muguri vietii ei viitoare.
*
clipele sunt frumoase
privind chip nenascut
in petalele florii de mar,
fara lacrimi petrecut,
in roua intelegerii,
primavara-ntr-un sarut
absolut.
“Oare bunatatea atrage raul?”
Probabila ca da, fiindca raul poate doar sa distruga, si ca sa distrugi, trebuie sa ai ce.
Asa cum raul are nevoie de bine, pentru a se manifesta, la fel si binele are nevoie de rau, pentru a-si afirma existenta. E un dans in care fiecare da tot ce poate, si nimeni nu castiga definitiv.
“Sunt nascut din dragoste, sau din violenta?”
Intrebare demult uitata de toti,
Animalic inscrisa-n seva vietii.
E normal ca oricare amarata, trezindu-se singura dimineata (singur poti fi si cand cineva-ti sforaie in ceafa), sa-si repete zilnic ca e o floare neimblanzita, fiindca ii convine mai mult sa viseze la “micul print”, decat sa recunoasca de ce e in situatia respectiva.
Flori peste flori… femei sunt mai putine, din pacate.
Sa lovim sacul, pana cand lumea se va schimba,
Sa ne rugam, pana cand lumea va intelege,
Lucruri indoite-n suflet, viata nascand.
Ieri, pe la amiaza, am simtit ca pot sa zbor.
Nu era un gand, cum ca ar fi frumos sa ma inalt si sa survolez padurile amazoniene, nici ca m-as putea harjoni cu porumbei sau randunele, printre nori de zahar pudra, sau ca as putea sa vad toate nenorocirile pamantului si sa le impiedic, asemenea unui superman. Nu, pur si simplu am simtit ca iesind pe geam, n-as ajunge jos, ci as pluti peste tot si toate… chiar si peste timp.
Probabil am sa zbor vreodata, dar numai odata. Nu-mi trebuie mai mult.
Vremea in Bucuresti Evenimente Buchete de Flori