Ovidescu.ro

L’Ecrevisse Bistrot apres L’escargot

L’ecrevisse bistrot e deschis de putin timp, in urma unui “divort” intre doi amici care deschisesera L’escargot. N-a fost sa fie cu noroc, si unul dintre ei a plecat, insa nu prea departe, odihnindu-si carapacea in zona Foisorului de Foc. Bine, eu il stiam pe Stefan ca fiind maniac si perfectionist, doar stiam ce si cum gatea la primul lui bistrot (Cafe de la Joie), La Provence, sau la Cafe Louis, dar il cam uitasem.

Zilele trecute, vad o avertizare facebook, pe pagina unei prietene, si-o supa de ceapa pe care, dupa ce-o gusti odata, o visezi noaptea, ca pe femeile frumoase. Ce-i drept, pe-amandoua poti sa le visezi si ziua.

N-am rezistat mult si-am calcat (iarasi) pe la L’ecrevisse bistrot, mi-am savurat supa, si-am visat la femeile frumoase de care vorbeam mai devreme. Sa vedem daca, savurand o femeie, ma voi gandi la supa de ceapa. N-ar fi bine.

Una peste alta, L’Ecrevisse Bistrot e un loc foarte placut, cu o mancare extraordinara. Recomandat.

Facebook-ul asta e o treaba cu doua taisuri: te poate deconecta, sau te poate enerva, cand vezi impostura afisata pe mii de wall-uri, cu temenele batute in fata unui “petrisor”, care are la baza o gramatica usor indoielnica, si un rafinament care o poate infiora pana si pe sulfina barbu.
Nu-i nimic, are doar un blog, am vazut si mult mai rau. Uitatele conflicte de la Hadareni, dintre tigani si romani, s-or muta vreodata si in lumea internetica. Din pacate, ca si in lumea reala, tiganul care urla mai dihai (pe blog sau pe facebook), e mult mai apreciat de vulgul dornic de sarmale flambate-n Courvoisier.

Ce n-am inteles eu, e cine l-o fi invatat pe taranul francez “ca cognacul” e aperitiv?    “Cognac cu Schweppes” presupune deja culmea hadareniei frantuzesti, in acelasi registru valoric al vinului indoit cu coca cola.

“Dacă înainte de antreu primești un aperitiv (cognac cu Schweppes e la modă, dar poate fi Pastis ori un păhăruț de Pineau des Charentes), masa e acompaniată de vin.”
(sa citam sursa, in semn de mare respect: http://www.adihadean.ro/2011/03/despre-cum-mananca-francezii/)

Maine este ziua internationala raw vegan. In Bucuresti se va organiza targul “Romania Goes Raw”, la Grand Hotel Rin, de la ora 10:00. Intrare libera si degustari asemenea.

Detalii gasiti aici sau pe site-ul oficial.

“Este evident ca, in perioada actuala, este imposibila realizarea painii in casa, prin procedeele arhaice, respectiv framantat manual si copt in vatra. De aceea, masina de paine este un produs electrocasnic din de in ce mai cautat pe piata romaneasca.”

Iata concluzia impresionanta la care ajunge bucatarul.net, dupa ce ne previne, ingaduitor, asupra riscurilor consumului de paine cu aditivi alimentari. In principiu are dreptate, dar la romanii care au vorba “sa mananci o paine mai alba”, masina de paine care-ti pune pe masa un coltuc negru si tare, departe de produsele stralucitoare ale brutariilor turcesti sau frantuzesti, e greu sa aiba sanse de castig, la scara larga. A, c-or mai fi cativa obsedati de viata sanatoasa (ca mine, dealtfel), care-si vor cumpara un device de inmiresmat bucataria cu aburii painii calde, frante in palme ca un san de femeie tanara, e foarte adevarat.

Apropos, eu nu am masina de facut paine.

Dovleceii sunt legumele care, alaturi de ardeiul gras, mi-au umbrit copilaria, adolescenta si maturitatea. Nu cred ca exista leguma mai insipida decat acest “zuchin”, cu nume infantil si aspect phalic.

Singurele modalitati in care am putut accepta preacunoscuta leguma neprietena, a fost formula consacrata de dovlecei pane si salata de dovlecei.

N-am incercat sa le combin, adica sa mananc dovleceii pane avand ca garnitura salata de mai sus, dar cred ca poate fi un mod de exorcizare. Luate separat sunt acceptabile.

Am fost aseara la restaurant Zen Sushi, specific japonez de felul sau, si l-am gasit la fel de linistit si asezat, cu aceleasi mancaruri suple si rafinate printr-un minimalism japonez, care la Zen sushi atinge un nivel frumos si placut.

Vegetariana fiindu-mi alegerea, agedashi tofu, tofu steak, salata de alge si o supa miso au lucrat la o impresie deosebita. O nota buna si pentru rulourile maki vegetariene (cu dovleac, avocado, castravete…).

Intre masajul erotic si bucataria chinezeasca s-a infiripat o iubire prin intermediul cuvintelor “Templul Soarelui“.

Avand in vedere faptul ca Templul Soarelui poate fi asimilat cu un vagin, si restaurantul cu acelasi nume are un meniu foarte variat, ne-am putea astepta sa gasim un ravas la sfarsitul mesei, care sa ne dea dureri de cap si nu numai. Ceva gen stuffed eggplants.

Halloween sau tampenie nord-americana,

Coaja de civilizatie cu lamanari si cutite lungi,

Miez parfumat in cuptorul bunicilor demult apusi,

Placinta cu dovleac impletita-n arome de toamna.

Pepenele galben imi inspira un sex “murdar”, unul dintre acele scurturi ale adolescentei imbecile, in care descarcarile sunt urmate de senzatia de mandrie, relaxare si departare, nu de o intimitate prelunga. Mirosul ii e insidios, greu si lasciv, precum dulceaga aroma a tarfelor ieftine, tocmite pe bani putini, in nadejdea norocului de a le gasi macar pricepute.

Miezul balos si mustind a secretii lunecoase e de natura sa intregeasca profilul acestui fruct indezirabil mie. Sa plece dintre fructele toamnei timpurii!

Sunt frant de oboseala, am lucrat pana pe la 4 dimineata si m-am trezit la 8 cu una dintre pisici (cea grasa si uracioasa) miorlaind la usa. Evident mi-a sarit somnul cand m-am ridicat din pat. Jivina a intrat, a mancat si i-a venit somnul. E bina sa fii pisica: dormi cand vrei si daca-ti gasesti un stapan idiot ca mine mai si mananci sau bei cand ai chef.
M-am saturat de munca si-am pornit-o spre oras. Am spalat masina la Tunnel si m-am oprit pe urma la Casa Satya, pe Banu Manta, aproape de primarie. E o alta lume in “casa” asta, muzica ambientala, totul relaxat, finisaje excelente si dotari de exceptie pentru Bucuresti. De exemplu au un sistem de racire a terasei prin vapori de apa, pe care nu inteleg de ce nu l-au adoptat terase de fitza, terase la care astepti sa se lase racoarea serii pentru a te bucura de verdele de-afara.
E o locatie oarecum ezoterica pentru ca meniul este cel putin deosebit, poate chiar shocant pentru bucuresteanul obisnuit cu carnatul de plescoi si mbs-ul aferent, fiindca nu se serveste carne, nu se foloseste zahar rafinat, nu se folosesc preparate cu conservanti etc. Se merge pe principiile Ayurveda, cei ce nu stiti ce-i aia puteti consulta wikipedia.
Fiind ayurvedica, mancarea este predominant cu influenta Hindu: chutney, raita, dal etc, completate de chestii lacto-vegetariene mai mult sau mai putin inventate aici. Nu-s rele, multe dintre ele sunt chiar deosebite. Nu fac recomandari, nu sunt in dispozitie, dar salata de varza rosie e pregatita excelent.
E de incercat pentru cine cauta alternative la grobienele sau fitzoasele locatii clasic bucurestene. In mod cert este diferita.
Preturile sunt destul de mari, dar nu nesimtite si-avand in vedere ca se gateste cu un anumit tip de ingrediente, cred ca sunt chiar corecte.

Mananc la restaurant Haveli de cativa ani si tot ma minunez de fiecare data de cat de buna poate fi mancarea; sau cat de pe gustul meu.
Chili Paneer mi-a zapacit din nou mintile, va fi o seara grea.
Maine, lui madame Wang, o sa i se-ndoaie acele-n ficatul meu.

Update:
Vegetable salt and pepper si Paneer Tika trag la titlu; adica mancarea indiana in competitie cu cea indochineza. Scapa cine poate.

A aparut un review nou, pe bucatar.net, despre restaurant Haveli.

De remarcat Bla lounge & bar din Radisson, e o atmosfera chiar misto: jazz placut, cafeaua excelenta, chiar si snacks-urile sunt interesante. Mi-au detronat Arpege-ul de duminica, chiar si English bar. Am stat linistit, ca un caine vagabond ce si-a gasit un adapost linistit, ferit de oameni si de intemperii, am rasfoit revista interna a hotelului si-am gasit-o proasta ca naiba!
Conteaza ca barul e bun.

Mare mi-a fost mirarea cand am vazut ca ospatarita la restaurantul Habibi (libanez deschis de curand si la care am facut asta seara prima vizita) o blonda ce-mi fusese angajata ca promotera in aeroport si plecase de curand pe usa din dos. Dupa ce am rugat patronul sa-mi lase placerea unei cine placute, lipsindu-ma de prezenta nesimtitei, m-am bucurat de o bucatarie libaneza facuta atent. Nu rupe avioane, dar e gustoasa si chiar pregatita cu interes fata de client. Nu e rau, dar nici nu m-as intoarce prea curand datorita ambientului nu foarte destept organizat.

vezi mai mult pe bucharest-guide.ro/habibi

In seara asta iar am batut strazile ca un vagabond. N-a fost rau deloc, a fost chiar racoare si placut.
Toate cafenelele din centru erau pline ochi, am gasit putina liniste doar la IO Cafe, cu vedere la palatul regal si biserica kretzulescu.
N-as putea spune c-a fost neplacut, desi muzica era de la o plasma cu VH1 iar tortul din sharlota cu mango si piersici avea gust de chimicala de plic. Cappuccino n-a fost rau, cafeaua IO avand o aroma placuta si-o tarie medie. Fresh-ul bun spre foarte bun. Blondutza care m-a servit era plina de solicitudine, mai ales ca erau ocupate doar doua mese, una cu doi adolescenti care nu vorbeau pe cat se lingeau iar cealalta cu vreo 6-7 persoane, printre care si cineva din management-ul cafenelei, daca nu chiar dintre proprietari. Altfel placuta atmosfera, nu snoaba, nu saracacioasa… ok.
M-am uitat o vreme la maslina din varful scobitorii si n-am mai gasit-o atat de odioasa ca acum un an. Poate-am devenit mai intelegator sau poate chiar n-o fi chiar o atat de mare porcarie precum mi s-a parut cand am vazut-o prima data.
Se vede frumos piata palatului de-acolo, este unul dintre putinele locuri in care poti bea o cafea si avea o perspectiva cat de cat.

Citeste si alt review la IO Cafe

La Kogalniceanu, chiar vis-a-vis de The Budhist, zace (la propriu) Yourcafe.
Asezata la picioarele (mai mult sau mai putin spalate) unui hotel din lantul Yourhotels, cafeneaua/bar/librarie nu da absolut niciun semn cum ca ar dori sa primeasca niscaiva clienti. Singura e calitate este ca e libera mai mereu.

Mobilierul este clasic spre vetust-ceausist, luminile sunt la maxim (va recomand sa mergeti cu ochelari de soare daca vreti sa beti cafeaua intr-o lumina intima) si muzica atat de tare incat sa uiti ca esti cu privirea-n bulevardul traficat.

Daca vi se pare ca v-ati lamurit in privinta locului va inselati amarnic: ce-i mai rau abia acum soseste. Adica servirea.
Doi amarati de sexe opuse, cu niste priviri scarbite, stateau in spatele unei tejghele. Buna seara n-au catadicsit sa spuna.

M-am asezat la masa undeva in spate, in zona de nefumatori. In difuzoare urla ceva dance romanesc, cel putin asa am auzit ca i se spune, o chestie din alea cu “m-ai iubit si ma doare un milion de ani”. M-a durut si pe mine vreo ora jumate.

Dupa vreo zece minute apare amarata cu un meniu pe care-l tinuse, probabil, toata iarna in chiloti, ca sa-i tina cald… si-acum, transpirata fiind, il scosese la aerisit.

L-am rasfoit regretand ca nu am la mine o pereche de manusi chirurgicale si-am ales un cocktail pe baza de cocos. Amarata l-a adus dupa inca vreo zece minute.

Ceva groaznic de dulce. Dar chiar groaznic.

Si de-acum incepe adevarata distractie. Am tot asteptat, pret de vreun sfert de ora sa mai apara cineva. Nimic. Ma ridic si ma duc la tejghea. Adam si Eva stateau de vorba ciucitzi sub tejghea si ce credeti ca faceau? Mancau seminte!

I-am spus Evei ca vreau o bere fara alcool, a scuipat o coaja si-a zis ca imediat. Nu mi s-a parut prea incurcata de postura in care fusese vizionata. Cred ca nici daca i-as fi prins cu chilotii in vine si aranjand meniurile, tot n-ar fi fost deranjati.

A venit cu berea, am baut berea si bineinteles ca a trebuit sa ma duc sa-i cer nota tot la tejgheaua agrosem. Nu mi-a scos bon fiscal, mi-a comunicat doar verbal suma. Preturi mici. I-am lasat bascis 1 leu.

La toaleta cu intrare comuna o fata explica disperata ceva unui individ gelos. Probabil era suparat ca fata iesise la cafenea fara el. Dobitocul, habar n-avea de ce scapase!