Sunt frant de oboseala, am lucrat pana pe la 4 dimineata si m-am trezit la 8 cu una dintre pisici (cea grasa si uracioasa) miorlaind la usa. Evident mi-a sarit somnul cand m-am ridicat din pat. Jivina a intrat, a mancat si i-a venit somnul. E bina sa fii pisica: dormi cand vrei si daca-ti gasesti un stapan idiot ca mine mai si mananci sau bei cand ai chef.
M-am saturat de munca si-am pornit-o spre oras. Am spalat masina la Tunnel si m-am oprit pe urma la Casa Satya, pe Banu Manta, aproape de primarie. E o alta lume in “casa” asta, muzica ambientala, totul relaxat, finisaje excelente si dotari de exceptie pentru Bucuresti. De exemplu au un sistem de racire a terasei prin vapori de apa, pe care nu inteleg de ce nu l-au adoptat terase de fitza, terase la care astepti sa se lase racoarea serii pentru a te bucura de verdele de-afara.
E o locatie oarecum ezoterica pentru ca meniul este cel putin deosebit, poate chiar shocant pentru bucuresteanul obisnuit cu carnatul de plescoi si mbs-ul aferent, fiindca nu se serveste carne, nu se foloseste zahar rafinat, nu se folosesc preparate cu conservanti etc. Se merge pe principiile Ayurveda, cei ce nu stiti ce-i aia puteti consulta wikipedia.
Fiind ayurvedica, mancarea este predominant cu influenta Hindu: chutney, raita, dal etc, completate de chestii lacto-vegetariene mai mult sau mai putin inventate aici. Nu-s rele, multe dintre ele sunt chiar deosebite. Nu fac recomandari, nu sunt in dispozitie, dar salata de varza rosie e pregatita excelent.
E de incercat pentru cine cauta alternative la grobienele sau fitzoasele locatii clasic bucurestene. In mod cert este diferita.
Preturile sunt destul de mari, dar nu nesimtite si-avand in vedere ca se gateste cu un anumit tip de ingrediente, cred ca sunt chiar corecte.
Mananc la restaurant Haveli de cativa ani si tot ma minunez de fiecare data de cat de buna poate fi mancarea; sau cat de pe gustul meu.
Chili Paneer mi-a zapacit din nou mintile, va fi o seara grea. 
Maine, lui madame Wang, o sa i se-ndoaie acele-n ficatul meu.
Update:
Vegetable salt and pepper si Paneer Tika trag la titlu; adica mancarea indiana in competitie cu cea indochineza. Scapa cine poate.
A aparut un review nou, pe bucatar.net, despre restaurant Haveli.
De remarcat Bla lounge & bar din Radisson, e o atmosfera chiar misto: jazz placut, cafeaua excelenta, chiar si snacks-urile sunt interesante. Mi-au detronat Arpege-ul de duminica, chiar si English bar. Am stat linistit, ca un caine vagabond ce si-a gasit un adapost linistit, ferit de oameni si de intemperii, am rasfoit revista interna a hotelului si-am gasit-o proasta ca naiba!
Conteaza ca barul e bun.
Mare mi-a fost mirarea cand am vazut ca ospatarita la restaurantul Habibi (libanez deschis de curand si la care am facut asta seara prima vizita) o blonda ce-mi fusese angajata ca promotera in aeroport si plecase de curand pe usa din dos. Dupa ce am rugat patronul sa-mi lase placerea unei cine placute, lipsindu-ma de prezenta nesimtitei, m-am bucurat de o bucatarie libaneza facuta atent. Nu rupe avioane, dar e gustoasa si chiar pregatita cu interes fata de client. Nu e rau, dar nici nu m-as intoarce prea curand datorita ambientului nu foarte destept organizat.
vezi mai mult pe bucharest-guide.ro/habibi
In seara asta iar am batut strazile ca un vagabond. N-a fost rau deloc, a fost chiar racoare si placut.
Toate cafenelele din centru erau pline ochi, am gasit putina liniste doar la IO Cafe, cu vedere la palatul regal si biserica kretzulescu.
N-as putea spune c-a fost neplacut, desi muzica era de la o plasma cu VH1 iar tortul din sharlota cu mango si piersici avea gust de chimicala de plic. Cappuccino n-a fost rau, cafeaua IO avand o aroma placuta si-o tarie medie. Fresh-ul bun spre foarte bun. Blondutza care m-a servit era plina de solicitudine, mai ales ca erau ocupate doar doua mese, una cu doi adolescenti care nu vorbeau pe cat se lingeau iar cealalta cu vreo 6-7 persoane, printre care si cineva din management-ul cafenelei, daca nu chiar dintre proprietari. Altfel placuta atmosfera, nu snoaba, nu saracacioasa… ok.
M-am uitat o vreme la maslina din varful scobitorii si n-am mai gasit-o atat de odioasa ca acum un an. Poate-am devenit mai intelegator sau poate chiar n-o fi chiar o atat de mare porcarie precum mi s-a parut cand am vazut-o prima data.
Se vede frumos piata palatului de-acolo, este unul dintre putinele locuri in care poti bea o cafea si avea o perspectiva cat de cat.
La Kogalniceanu, chiar vis-a-vis de The Budhist, zace (la propriu) Yourcafe.
Asezata la picioarele (mai mult sau mai putin spalate) unui hotel din lantul Yourhotels, cafeneaua/bar/librarie nu da absolut niciun semn cum ca ar dori sa primeasca niscaiva clienti. Singura e calitate este ca e libera mai mereu.
Mobilierul este clasic spre vetust-ceausist, luminile sunt la maxim (va recomand sa mergeti cu ochelari de soare daca vreti sa beti cafeaua intr-o lumina intima) si muzica atat de tare incat sa uiti ca esti cu privirea-n bulevardul traficat.
Daca vi se pare ca v-ati lamurit in privinta locului va inselati amarnic: ce-i mai rau abia acum soseste. Adica servirea.
Doi amarati de sexe opuse, cu niste priviri scarbite, stateau in spatele unei tejghele. Buna seara n-au catadicsit sa spuna.
M-am asezat la masa undeva in spate, in zona de nefumatori. In difuzoare urla ceva dance romanesc, cel putin asa am auzit ca i se spune, o chestie din alea cu “m-ai iubit si ma doare un milion de ani”. M-a durut si pe mine vreo ora jumate.
Dupa vreo zece minute apare amarata cu un meniu pe care-l tinuse, probabil, toata iarna in chiloti, ca sa-i tina cald… si-acum, transpirata fiind, il scosese la aerisit.
L-am rasfoit regretand ca nu am la mine o pereche de manusi chirurgicale si-am ales un cocktail pe baza de cocos. Amarata l-a adus dupa inca vreo zece minute.
Ceva groaznic de dulce. Dar chiar groaznic.
Si de-acum incepe adevarata distractie. Am tot asteptat, pret de vreun sfert de ora sa mai apara cineva. Nimic. Ma ridic si ma duc la tejghea. Adam si Eva stateau de vorba ciucitzi sub tejghea si ce credeti ca faceau? Mancau seminte!
I-am spus Evei ca vreau o bere fara alcool, a scuipat o coaja si-a zis ca imediat. Nu mi s-a parut prea incurcata de postura in care fusese vizionata. Cred ca nici daca i-as fi prins cu chilotii in vine si aranjand meniurile, tot n-ar fi fost deranjati.
A venit cu berea, am baut berea si bineinteles ca a trebuit sa ma duc sa-i cer nota tot la tejgheaua agrosem. Nu mi-a scos bon fiscal, mi-a comunicat doar verbal suma. Preturi mici. I-am lasat bascis 1 leu.
La toaleta cu intrare comuna o fata explica disperata ceva unui individ gelos. Probabil era suparat ca fata iesise la cafenea fara el. Dobitocul, habar n-avea de ce scapase! 
Superba bucataria celor de la On Plonge-ul constantean!
Totul este fancy, cu tot felul de preparate exotice in genul: simfonie de caracatitza cu fructe tropicale, surimi in sos alb, somon grill cu fructe de padure, cupe de creveti si kiwi, creveti cu ananas, calamar cu ghimbir, rechin in sos de whisky etc. In Bucuresti nu exista ceva nici macar pe-aproape dpdv al calitatii si-al imaginatiei culinare.
Toate minunatiile de mai sus sunt excelente dar se detaseaza simfonia de caracatitza, surimi in sos alb si calamarul cu ghimbir. Fresh-ul combinat de mere si morcovi este brici si el.
Localul e destul de ciudat gandit, cu parterul si primul etaj avand un aspect destul de saracacios, dar ultimul etaj merita toti banii, aranjat intr-un stil modern si aerisit. Servirea e destul de atenta, dar departe de superlative.
Sa privesti marea de sus, in timp ce te delectezi cu delicatesele mai sus amintite, te poate face sa uiti de multe, daca nu cumva de toate. Daca ai si cu cine te pupa, in pauzele dintre mancaruri, ascultand tzipetele pescarusilor… viata e a ta! 
Daca nu…nu! Oricum aromele preparatelor te fac sa uiti de sexul opus pentru un timp.
Nu stiu cum o fi in sezon, de obicei vara se strica tot pe litoral…
Pana una-alta: On Plonge – recomandat!
Aseara am mancat bine la Esperanto. Mi-a placut si atmosfera, e chiar placut. Era si Chisu p-acolo, mie mi-e antipatic, dar tre’ sa recunosc lucrurile bune. Esperanto e foarte bun. Adica e pe gustul meu: o bucatarie fusion cu accente ingroshate in privinta aromelor. Preturile sunt de top, dar n-am regretat niciun leutz din cei 150Ron dati de o singura caciula (a mea). Si n-am baut decat ceai de iasomie si apa plata.
O sa scriu saptamana viitoare pe bucharest-guide review-ul. Merita efortul.
Duminica am trecut scurt prin Lobbs, dupa ce mi-am luat cafeaua in Arpege-ul Sofitelului. Sofitelul era destul de animat, daca animat poate fi folosit in conjunctie cu Grand Circle Travel.
Lobb’s era gol. Doar patronul a mancat o salata uitandu-se la tv. Bucatarul a insistat sa-mi pregateasca o specialitate de-a lui cu fructe de mare. N-a gresit nimic, a trebuit s-o mananc pe toata de buna ce era. M-a pus naiba sa iau si-o prajitura “englezeasca” ce semana a “brezaie” de cata frishca avea… Blat insiropat temeinic… am mancat-o si p-asta pe toata. Buna! Chelnerii se uitau la tv si ei. Lobb’s era gol. Sub cupola WTC cativa tineri asudau de zor pe un podium care urma sa vada chilotzeii modelelor unei creatoare de moda.
Pe culoarele galeriilor era liniste… era gol. M-am asezat pe o banca SI-AM STAT. Era bine.
Am fost sambata in Les Oliviades si am gasit ce-am cautat.
Locul este extraordinar de placut decorat, in culori pastelate de portocaliu si maslina verde, luminos, cu plante de interior peste tot, amfore, picturi murale, tablouri… superb!
Mancarea e excelenta, in doua-trei zile o sa gasiti pe Bucharest-Guide review-ul, unul dintre cele mai bune ale lunii.
Ma gandesc de cateva zile… de ce nu merge bine restaurantul Amigos? Nu e cel mai frumos aranjat, dar un Don Taco duduie de clienti, deci nu e numai asta. Mancarea este buna spre foarte buna si e, de fapt, singurul restaurant mexican din Bucuresti. Flasneta financiara a avut cuvinte de lauda la adresa lui… Ce-ti poti dori mai mult?
Imi aminteste de Jade, excelentul restaurant chinezesc din Amzei, care s-a inchis in niciun an, in vreme de dude in genul Dragon House sau Golden Dragon prospera, sau macar rezista. Ce-i drept Golden Dragon a avut o comunicare excelenta si-o promovare extrem de agresiva.
De unde rezulta ca, in tara snobilor, forma fara fond are indeobste castig de cauza.
Recent Comments