Ceilalti erau albastri, tu erai roz
Intrasem intr-o lume albastra cu forme rotunjite. Lumea era albastra, viata parea roz.
Ceilalti erau albastri, tu erai roz; sau te vopsisem eu asa, ca un zugrav de catedrala… indecent.
Probabil aveam eu prea mare nevoie de roz.
Ceilalti erau albastri, dar eu eram cand negru, cand alb, in functie de cum imi iesea amestecul de roz.
Tu aveai personalitate, nu voiai sa accepti rozul mereu, voiai si tu sa fii in alb si negru, ca mine. Doamne, cat de mult mi-as fi dorit sa ma vopseasca si pe mine cineva in roz!
Si nu te intelegeam. Si ma trezeam zilnic, ori alb, ori negru, in functie de cum rasarea soarele.
Intr-o zi rozul s-a terminat, si alta culoare nu s-a potrivit.
Tu te-ai bucurat ca nu mai esti roz, dar mie nu mi-a placut.
De atunci te vopsesc in negru, fiindca refuz sa cred ca esti la fel de albastra ca ceilalti.
Related posts:
Lumea era roz,tu erai albastru.Sau doar pareai asa din cauza sufocantei lumi roz.Si m am topit in alb si negru,sperand ca va iesi roz,dar,a iesi albastru ca cerul acoperit de nori.Si eu,nu te intelegeam…Si atunci m am inecat vopsita in negru si soarele nu a mai iesit.Nu m am bucurat decat atunci cand a venit o raza de culoare alba,albastra,roz sau gri.De atunci invat sa pictez si sa nu mai amestec culorile.Doamne cat asa vrea sa gasesc aceeasi nuanta de roz ca a ta!
Multumesc, m-ai inteles si mi-ai facut ziua frumoasa!
… si atunci m-ai vopsit in negru.
Un trandafir negru
cu cele mai catifelate petale,
cu parfumul cel mai imbatator.
O stea neagra
ce nu clipea niciodata, pe un cer albastru.
O oglinda neagra
ce-si pierduse argintul.
Sunt pictata in negru.
Gropi negre, draperii negre, farfurii negre, carti negre.
Ascunsa in fata soarelui, ca o luna in eclipsa,
Ma culc in zori, ma trezesc cand se intuneca.
Soare camuflat, lumanari aprinse, ferestre zavorate.
Un foc rece in lunga noapte neagra a sufletului.
Litere de fum in nimicul negru.
E vid, iar in jur totul e albastru noptatic.
Recitind niste posturi mai vechi de-ale tale am dat peste acesta si am tacut brusc…cand l-am vazut prima oara nu am inteles ..sau poate nu ii sosise timpul ?! Si mi-au tacut gandurile si am zambit…am zambit: tu erai “cand alb cand negru”..si iti doreai sa te vopseasca si pe tine cineva in roz…de parca ti-ar fi fost straina aceasta culoare!!! Spuneai apoi ca s-a terminat rozul cu care o vopseai pe ea…si ca nu iti placea albastrul celorlalti.Eu…eu nu sunt doar albastra…eu sunt albastru deschis. Si nimic nu merge mai bine cu mine decat acel roz de la rasarit cand totul se lumineaza…Asa ca am sa accept orice nuanta de roz imi vei propune si nici nu vei fi nevoit sa ma vopsesti vreodata in negru…
Felicitari ptru metafore, absolut FABULOASE …si scuze ptru cuvintele mele atat de directe, nu m-am putut abtine…sper sa iti smulg si tie un zambet