de cate ori ai murit
Ma doare capul groaznic, am baut toata noaptea. Nu s-a schimbat nimic. Am privit si m-am scarbit. Si m-am gandit…
Vedeam ghetari prabusindu-se-n ocean si tarfele alea dansau pe langa mine, cascade prabusindu-se cu zgomot asurzitor si ele tzipau si ma priveau cu subintelesuri, delfini inotau intr-un ocean albastru ireal si eu aspiram pahar dupa pahar. Vedeam si simtzeam totul atat de clar, totul rula cu incetinitorul…
Si totusi doar ele erau acolo, reale, palpabile. Si iarasi ma gandeam… Stii la ce ma gandeam. TU trebuie sa stii la ce ma gandeam si de ce mi-au dat lacrimile, pentru a mia oara, privind prin absurde clipe-visuri calcate-n picioare.
Nu mai bausem demult, erau ani… Am baut groaznic, pana dimineata.
Nu s-a schimbat nimic, n-ai cum sa mai existi, nici nu-mi mai amintesc de cate ori ai murit!
Related posts:
Doare groaznic durerea asta, stiu exact cum doare. Doare ca atunci cand te-ai disipa in mii de ani si te-ai readuna intr-un intreg in aceeasi secunda. Doare… cat sa-ti curga lacrimile, tu nedorind sa plangi. Doare asa incat la un moment dat nu mai conteaza cat de tare doare, pentru ca esti amortit de durere.
Doare cam cat sa-mi aminteasca de vremurile cand nu durea, pentru a durea si mai tare.
In fiecare zi ma trezesc “palpandu-ma” si spunandu-mi “poate de azi, trece”… si trec doar eu…
Mie mi-a spus un om, in care aveam mare incredere, ca “timpul le rezolva pe toate”… ca in timp voi uita… si voi rade din nou…
A fost ultimul om in care am avut incredere vreodata.
Poate ca stii si tu cate ceva… Dar nu ce simt eu.
Fiecare le stie pe-ale lui.
Si totusi… de cate ori va mai muri pana iti vei gasi linistea?
De cate ori vei mai muri tu pana o vei lasa sa ramana moarta?
Fiecare stie pentru el, sunt intru totul de acord. Nu-mi foloseste la nimic sa admiti ca ” stiu si eu cate ceva”… desi, poate, pe undeva, imi indulceste “singuratatea”, pentru ca am trait multi ani spunand ” ce stiti voi… sunteti niste ignoranti”… si m-am inchis in mine, in gandurile, angoasele, frustrarile, urletele mele. Si-am fost singura cu agonia mea.
Eu, insa, ma raportez la durere ca o femeie, cu o altfel de logica, aceea a unei femei… si-am realizat ca daca ies de-acolo nu trebuie sa-mi mai musc buzele pana la sange, pentru ca altcineva o va face pentru mine. Ca daca ma expun… si ma ofer… ” loviti-ma”, ma doare cu o altfel de durere, suportabila. Ma irita cand cineva nu are forta de a lovi suficient de tare, ma gadila enervant si simt nevoia sa ripostez, sa-l omor. E o lupta pe viata si pe moarte. Moartea mea vs viata celorlalti. Eu n-am ce pierde…
* Arahne
Daca as lasa-o “moarta”, blogul asta s-ar inchide si eu as fi terminat si spiritual, nu numai psihic.
* Maria
Nici ceilalti, dar poate ca multi nu stiu asta.
“Intamplator”, vad zilnic cum singura “prietena” a unei persoane apropiate este …sticla. Oare, sa nu fie deloc greu ca un barbat puternic sa-si gaseasca “rezolvarea problemelor” intr-un amarat de alcool? Personal, cred ca se pot “lua in piept” toate intr-o stare de luciditate si nu euforica.
NUMAI MOARTEA NU ARE SOLUTIE!!!
De foarte putine ori imi pun intrebarea ce simt ceilalti, pentru ca, de cele mai multe ori oamenii se vaicaresc din dureri atat de mici, si-si construiesc suferinte din motive atat de insignifiante, incat nu pot decat sa-i invidiez. Dar ii invidiez raportat la mine, nu la ei. Suferintele lor ma lasa rece. Am comentat articolul asta tot din invidie. Mi-e foarte ciuda ca nu-s barbat, ca nu-s in postura de a lovi, in loc sa astept sa fiu lovita. Tu poti lovi orice. De la sacul de box, pana la femeie. “-cum o dau, tot ma distrez” – iti amintesti?
Eu astept si-mi doresc loviturile, caut adversari redutabili si de cele mai multe ori nu-i gasesc, in conditiile in care scopul meu nu este sa omor oameni, ci sa primesc suficiente lovituri bine plasate, din care sa-mi revin cat mai tarziu.
Abia asta mi se pare complicat, tu poti lovi, eu nu ma pot lasa lovita de oricine…
* Isa
Zambesc. E un zambet intelegator, dar trist. N-am probleme pe care sa le poata rezolva alcoolul. De fapt problemele mele nu pot fi rezolvate decat prin moarte, fiindca rezida in valorile existentei, valori pe care le simt straine. Nu dau doi bani pe forta exhibata. Sunt asa cum sunt. Daca cineva simte dincolo de cuvinte ca “alcool” sau “lacrimi” (ca sa dau exemple numai din ce-am scris in articolul curent), e posibil sa intuiasca ceva.
Multumesc pentru incurajare.
Mi se intampla si mie des, tot mai des in ultima perioada…Poate ca de-a lungul timpului am reusit sa acopar durerea, sa imi revin macar in aparente…De fiecare data incerc sa imi gasesc scuze si sa gasesc lucruri pe care sa i le reprosez (si sunt multe)…dar adevarul e ca n-am reusit niciodata sa scap de sentimentul de vinovatie…pentru ca eu am fost cea care a calcat visele noastre in picioare, indiferent ce i-as reprosa lui…
Si probabil nu foloseste la nimic, dar as vrea macar sa isi dea seama ca visele mele au murit cu el, pentru ca nu mai stiu ce sa visez….am reusit sa le distrug in cateva clipe. Si nu exista pedeapsa mai mare decat sa traiesti cu sentimentul ca te-ai tradat pe tine, ca ti-ai tradat visele. Urasc melodia “Have you ever seen the rain”.
TU,stii mai bine decat mine ca moartea fizica nu rezolva probleme,ci doar le amana,de fapt nici nu cred ca te-ai referit la ea,poate la moartea non valorilor staine din tine ,pe care stiu ca o poti aplica la vointa-ti de fier printr-o atitudine ferma ,aici,sau mai tarziu…
maria,nu sunt in nici o masura sa dau sfaturi,si nici nu o fac,doar de curand am inteles ca avem ceea ce cerem…iar tu ceri in mod gratuit sa fii lovita ,si nu de oricine,si apoi te plangi de propria-ti ,,singuratate” si durere,pe care tu si numai tu le ceri,ba mai mult suferi atunci cand nu mai esti lovita,tanjesti dupa asta,ceri sa fii lovita numai de el…cred ca viata poate fi mult mai mult decat un ring de box in care numai EL loveste iar tu te crezi sac de box!iarta-mi brutalitatea ,si daca gresesc,iarta-ma ,e ceea ce am inteles eu…
corectez.pt comentariul 10=non valorilor nestraine
* Iulia
Avem probleme diferite.
* Alice
Moartea fizica le amana doar in conditiile in care, inainte de ea, n-ai murit definitiv.
* Maria
Lovesc si femeile… de-ti muta falcile din loc!
Nu asta e problema, ca numai barbatii pot lovi si femeile nu. Totul de rezuma la timing si la plictiseala: care da primul!?
*Alice
N-ai inteles, dar iti explic la cafea, pe indelete
*Alice
Am recitit ceea ce-ai scris si iar nu m-am putut abtine (ca asta-i unul dintre pacatele mele – nu ma pot abtine) , cum ai inteles tu, de curand, ca avem ceea ce cerem? Ca ma facusi tare curioasa. Eu as zice, mai degraba, ca avem ceea ce stim sa primim (a se citi – ce meritam). Dar m-as bucura sa ma contrazici argumentat, te rog
Eu am scris ce mi-a trecut mie prin minte cand am citit ce ai scris tu. Asa am facut mereu.
Niciodata nu vom muri definitiv… Indiferent ce mai simtim sau… nu mai simtim… cat timp exista amintirile… traim…
Oricat de goi ne-am simti pe dinauntru… Oricat de mort ni s-ar parea ca ne este sufletul…
Traim frustrati… traim nepasator… nici nu conteaza cum traim caci amintirile nu ne vor lasa sa murim…
Iar moartea fizica… cine stie daca este moarte?!
Maria ,avem ceea ce credem ca meritam ,tu crezi ca meriti sa fii lovita..in traducere o cam ceri…stai linistita nu esti singura…iti place sa suferi,asta te aduce cumva intr-o iesire din ceea ce numeste Ovidiu plictiseala…sub aparenta amorteala simti ca traiesti…acesta este o lege a universului…avem ceea ce credem ca meritam…pentru ca doar asta cerem ,putem merita mai mult, daca cerem…
ovidiu,
deci ,mai tarziu…ma intreb cum poti tu sfida ceea ce nu exista, …cum poti tu sfida iluzia unei morti definitive?
maria,
corectez pt comentariul 22,,aceasta” este o lege a universului…mi-a scapat un aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa(h)
* alice
Ce te face sa crezi ca moartea definitiva nu exista?
Vreau argumente, nu sperante!
Aceleasi argumente care te fac pe tine sa crezi ca moartea definitiva exista…avem impresia ca exista doar ceea ce credem ca exista…de fapt totul e o iluzie,poate ca ceea ce numesti tu moarte definitiva ,este de fapt o liniste,o resorbtie in tine insuti,o reantoarcere la ceea ce ai simtit mai demult,si dupa care tanjesti sau plangi pentru ,,a mia oara”…cea care tu crezi ca a murit dar ,,ea”este vesnica ,,realitate”,indiferent de cat ,,alcool” ,,aspiri”…iar acestea nu sunt nici argumente,nici sperante,sunt trairi…
*Alice
)
Tu ma dezarmezi pe mine… Ma predau!
Revin, desigur, la un moment dat, dar acum mai bine focusezi pe ceea ce-i raspunzi lui Ovidiu, ca astuia degeaba-i ceri clementa, nu uita si nu iarta
* Ovidescu
Pot sa te intreb ceva? Numele tau este Ovidiu?
Da.
Ma bucur sa te cunosc Ovidiu.
Si eu.
Am murit si m-ai tras cu dintii afara din moarte! Cu fiecare cuvant, cu fiecare gest, cu fiecare ispita de orgasm refuzat.
Si iarasi am murit. Ai absorbit moartea mea ca sa-ti dai viata. Nici nu mai stiu de cate ori…
O sa mor definitiv cand ai sa-mi arunci in fata moartea ta si cand ai sa refuzi sa te hranesti cu nenumaratele mele morti!