Lipsa amintirilor ar insemna sa ne bucuram cand ni se intampla orice, chiar daca ulterior va fi rau.
Ar insemna sa nu existe frica, pentru ca frica vine din amintiri si din experiente dureroase retraite in mintea noastra, ar insemna sa dispara insatisfactia, care apare tot datorita amintirilor, dar a celor frumoase, care nu pot fi copiate in prezent.
Si tristetea tot din amintiri vine… si remuscarile la fel.
Amintirea e blestemul vietii umane, tribut progresului si cunoasterii drumului catre casa.
Cat de frumos ar fi sa putem descoperi la fiecare pas, cu uimire, lumea!
Related posts:
Amintiri ai si tu (din motto-ul tau reiese asta) de care vrei sa scapi . Toti avem amintiri mai mult sau mai putin placute. De dorit ar fi sa avem numai placute. Condamnabil este atunci cand o persoana persista in a lasa amintiri dureroase fara nici o tentativa de a schimba ceva in bine sau cand acea persoana continua sa imprime ideea ca ALTFEL nu se poate.
Amintirile fac parte din ordinea universala…imagineaza-ti o lume in care nimeni nu si-ar mai aminti nimic,familie,servici,chiar si drumul catre casa,ca focul arde ,ca glontul ucide,ca lovitura poate fi fatala…frica apare din lipsa curajului,insatisfactia din neantelegerea ca fiecare clipa este unica,irepetabila,imcomparabila cu cele trecute…iar tristetea si remuscarile din lipsa iubirii sau mai bine zis din greseli ce lasa urme si de care nu putem scapa,de roadele actiunilor noastre..Amintirea poate fi un blestem atunci cand ne lasam prada ei,dar poate fi si o binecuvantare pentru ca astfel ne putem aminti in fiecare clipa ca putem descoperi aici si acum,cu uimire si puritate lumea din noi…ps.oricae asemanare cu tonul heirup-ist si atoatestiutor e pura intamplare,e doar ceea ce a trezit in mine textul tau…
Alice, Alice… Cum te grabesti tu mereu sa emiti judecati apodictice…
N-ar trebui sa-si aminteasca nimeni de familie pentru ca n-ar exista familie sau serviciu. Pentru ce ti-ar trebui serviciu? Ca sa-ti traiesti ca o sclava mai mult de 1/3 din viata, muncind pentru niste lucruri care de fapt nu-ti trebuiesc?
Drumul catre casa? Catre care casa? Nimeni nu si-ar mai aminti cum se construieste asa ceva. Gloantele nu le-ar sti produce nimeni, iar lovitura fatala nimeni n-o va trimite fiindca n-ar avea cum sa existe ura fata de cineva, totul fiind uitat in secunda urmatoare producerii greselii.
Asa ca, buna mea Alice, gandeste-te putin, nu cumva lipsa amintirilor ne-ar trimite intr-o gradina in care tu ai muscat dintr-un fruct, acum multi ani?
Sorry, ca intervin, insa fiind Eva si pentru ca ai vorbit de un fruct…
Ai dreptate in ceea ce priveste gradina, locul ideal unde necunoasterea insemna suficienta si fericire in acelasi timp, insa ce ne facem cu emotiile intense provocate de iubire, ura, impliniri, esecuri si tot ceea ce ne ofera viata reala de pe pamant? Ai putea sa traiesti fara ele?
Intr-adevar ar fi ideal ca la fiecare pas pe care il facem, cu fiecare privire asupra vietii sa decoperim cu uimire si incantare lucruri noi, sa avem trairi intense si unice in acelasi timp, insa daca una dintre aceste clipe este atat de minunata incat ai vrea sa o pastrezi, chiar si ca amintire? Sau daca ulterior vine ceva rau cum vei putea lupta? Cred ca ar insmena sa fim toti la mana destinului…
Chiar nu.
Presupunand ca ne-am indrepta, conform acestei teorii, catre o societate primitiva, dar utopica, acest “rai” pe pamant, sa nu uitam ca in aceeasi oala vor intra si orice amintire despre vanatoare, agricultura, preparare a hranii, a hainelor pentru perioadele de frig.
Da, mircea, si ne-am pisha pe degetele de la picioare uitand s-o tinem cu mana si s-o scuturam cand terminam…
La femei nici nu vreau sa ma gandesc ce-ar insemna o mictiune in uitare, fara sa se lase pe vine.
Cam la nivelul asta a ajuns discutia.
* eva
La mana destinului esti oricum. In momentul in care vrei sa pastrezi o clipa, viata ce urmeaza nu mai face nici 2 bani,vei trai in trecutul acelei clipe. Daca asa-ti place, asa sa fie!
Dar eu as prefera opusul.