Nisip fierbinte, trupul gol, intins, si marea care vorbea… Dar cine stia sa asculte ce spunea marea?
Viata parea atat de luminoasa si nesfarsita, mintea nu fusese atinsa de mizerie si puteam privi o fata frumoasa fara sa mi-o inchipui instantaneu in posturi obscene, gemand framantata de maini fierbinti si pule penetrande, alungand posibilitatea oricarei iubiri trecute, prezente si viitoare.
Viata m-a invatat, in timp, sa vorbesc porcos, sa fut teribil si sa-mi alung visurile. Mi-a aratat realitatea si m-am conformat formal, desi niciodata n-am simtit obscenitatile facand parte din mine. Chiar si cand am facut rau, l-am facut elegant, s-ar putea spune ca sunt un obscen de salon. Sau o facatura.
Am visat la Eugenie Grandet dar m-a castigat Stavroghin.
Nisip fierbinte si zambete pe plaja alergand printre trupuri goale, stationand sporadic pe cate un san.
Cine-si mai pune astazi flori in par, pe plaja?
De ce nu murim inainte de a intelege?
Related posts:
“Viata m-a invatat, in timp, sa vorbesc porcos”…
Nu stiu daca viata te poate invata asa ceva. eventual, cartierul in care traiesti/ai trait. E un pic de trist acolo.
*Ilinca
Tu nu iesi niciodata din cartierul in care traiesti?
Abia acum realizez adevarata dimensiune a expresiei “de cartier”. Deci nu e numai figurativa…
Ba sigur ca ies din cartierul in care traiesc, desi nu vad (neaparat) relevanta. Iar ceea ce am scris mai sus este cat se poate de figurativ.
A ta e imparatia cerurilor!
lumea aceasta nu e perfecta pt a muri cu zambetul pe buze,ceea ce am inteles de mai mult timp e,ca mi-e oroare sa mor cu prostia intiparita pe fata.
*Ovidescu
Aici sunt perfect de acord.