ador ploaia de la inceput pana la sfarsit si-n orice forma a ei…
zgomotul ei peste trupul meu, lasandu-ma muta in fata puterii sale,
miracol de furtuna si calm topite intr-un singur strop,
cuvantarea ei – lumina deschizand intunericul,
sentimentul ca ar putea cufunda totul in nimic, ca am putea deveni una si aceeasi fiinta si asa as curge pana in adancul pamantului,
durere si extaz prelingandu-se din mine pe-un obraz de cristal
si abandon…
Related posts:
