“Eu cred ca un om este ceea ce isi aduce aminte despre sine insusi.” (Nichita Stanescu)
Citind putin pe blog-ul unei “pufine”, am observat mott-o-ul; care-i cel de mai sus. Si nu mica mi-a fost mirarea sa observ cum doi oameni sensibili si apropiati cumva ca sistem de valori (cel putin prin scrieri, ptr ca n-o cunosc personal), au o viziune radical diferita asupra a ceea ce inseamna omul. Ea il imbratiseaza pe Nichita Stanescu, eu l-as sterge fiindca… uneori e prea bun in exprimare, intrece viata multora si asta nu e bine. Dar nu asta e problema mea (de moment, ce-i drept). Fiecare-si traieste viata cum poate, Nichita nu a avut o viata care sa-i placa, altfel n-ar fi baut atat spre autodistrugere. Si asta a fost problema lui.
Ma uit la cat de frumos a scris fata asta in topita, cat de superb ancorata in prezent si… motto-ul ala-mi sta pe creier: n-ar trebui sa ciclam la infinit printre amintiri, viata e o coborare-slalom cu schiurile pe-o panta abrupta, orice privire aruncata inapoi te poate costa ratarea unei porti si pierderea cursei.
Cand simti ca viata ta nu mai are sens, ce-a spus Nichita e adevarat. Dar cati putem fi atat de fericiti incat sa nu mai dam doi bani pe viata noastra si sa fim doar ce ne amintim despre noi…
P.S. Pentru a evita eventualele (a se citi iminentele) comentarii/atacuri imbecile, precizez ca-mi place Nichita Stanescu.
Aici ridic doar problema mesajului din motto blog pufica.
Related posts:
Buna Ovidiu,
si imi amintesc selectiv anumite sentimente care de fapt insumate se transforma in ceea ce sunt in prezent.
multumesc pentru complimente.
Vreau sa spun ca ma surprinde intelesul descris de tine mai sus. Si inca o data mi se confirma teoria prismei: fiecare filtram viata prin propriile prisme – unice ca si firea noastra.
Intelesul pe care-l credeam evident pentru toata lumea si pentru care am ales citatul ca headline de blog este urmatorul: eu sunt (ma refer exact la prezentul catre care caut sa ma concentrez) ceea ce imi aduc aminte despre mine: o persoana buna, vesela si prietenoasa.
Ce spui tu pare a fi un fel de: eu sunt amintirile mele…si nu la asta ma gandesc atunci cand recitesc textul lui Nichita, ci la faptul ca eu uit momentele cand mi-a fost greu, in aceeasi masura ca si pe cele cand mi-a fost bine
Nu vreau sa aberez foarte mult, si sper ca intelegi ce spun.
Sunt acum ceea ce imi amintesc: tot ceea ce a avut un impact suficient incat sa-mi intareasca/infirme o convingere in baza careia aleg sa traiesc fiecare zi.
Cam asta simt fata de acest headline.
Pufica
Eu nu cred ca experientele si amintirile ne fac ceea ce suntem. Fiecare are o mostenire sau karma pe care trebuie sa o duca. Ca exteriorul mai poate fi influentzat, ca omul poate fi cizelat sau abrutizat… e adevarat, dar in situatii limita va iesi la suprafata adevaratul individ, pana atunci bine mascat de amintiri si educatie (care se bazeaza tot pe memorie).
Singurul mod in care cred eu ca se poate rupe lantul, este introspectia si intelegerea mecanismelor interioare care, odata intelese, vor putea fi controlate.
P.S. Uitandu-ma pe comentariile astea imi dau seama (inca odata) ca eu analizez, in vreme ce tu traiesti.
Pui problema foarte transant pe un subiect foarte complicat.
Cred ca suntem un rezultat intre experiente, amintiri si karma. Fireste ca functie de situatie o influenta e mai evidenta decat alta si idealul ar fi sa cunoastem si sa controlam.
dar imi suna straniu ce am scris: nu am deveni roboti daca am controla? si nu s-ar reduce la zero imprevizibilul din viata noastra?
prefer sa nu controlez anumite mecanisme interioare si sa le las sa-si dea masura cand poftesc…iar intelesul a ceea ce se intampla sa devina evident atunci cand chiar trebuie.
Puficule, sa nu discutam despre ce preferi tu.
Era vorba despre ce credem ca este individul.
era vorba de headline-ul din blogul meu
) si-am ajuns la discutii despre individ in general si ce prefer io in particular.
nu pot decat sa ma bucur de-atatea sensuri…
Corect, headline-ul din blog-ul tau.
Headline, headline, dar sa-l inteleg si eu!
Ti-am inteles punctul de vedere si ratiunea pentru care l-ai ales ca sa te reprezinte.
Ar fi fost interesant de stiut… ce-o fi vrut sa spuna autorul?
P.S. Asta nu inseamna ca iti dau dreptate in privinta teoriei asupra individului.