Sambata seara… am fost prin “oras” si nu mi-am gasit locul nicaieri. Sunt un anacronic si mi-e sila de stilul asta modern in care se-atarna-n cafenele cu cheia masinii invartita pe deget. Alternative nu exista.
Nu stiu unde mi-as vedea viata. Poate atarnata intre doua strazi vechi si linistite, cu o batrana vanzand portocale culese de dimineata, sau poate intr-un hotel confortabil privind marea. Mi-ar place, dar n-as rezista… am fost obisnuit sa fiu in centrul atentiei, sa ma simt privit, studiat, admirat, invidiat. Sunt un exhibitionist, intotdeauna mi-a placut sa atrag privirile si sa le tratez “de sus”. E o perversitate pe care-am dobandit-o dupa 30 ani, cand am inceput sa devin constient de puterea mea de manipulare. Nu-mi pare rau c-o folosesc, pana la urma starnesc senzatii interesante.
Toata viata mi-a fost ca traita prin camere de hotel, cu femei care-au venit si-au plecat fara urma, in dimineti ploioase, izgonite de geloasa menajera a gandurilor mele nelinistite.
Singuratatea imi face bine dar, analizand viata in sine, ma intorc obstinant la reperele unui punct de pe harta existentei mele, punct in care toate lucrurile se ingramadesc precum intr-o gaura neagra, atrase de-o fortza naucitoare.
E bine sa fii singur, ai timp sa te privesti in oglinda, chiar daca dresata-mi oglinda raspunde intotdeauna exact ceea ce vreau sa aud. Asa am fost crescut de soarta si asa o sa mor, blestemat de prea mult bine pe care sa-l scuip elegant, cu o miscare continua din incheietura mainii.
Imi fulgera prin minte o frantura de fraza: “viata traita cu taxa inversa”.
Related posts:
Dăm greutate regulilor savurând excepţiile…
Iubire pe cartela reincarcabila
Ma lovesc din nou de mine… nu pricep de ce ma incapatanez sa ma urmaresc orice as face, ca si cand eul meu sceptic stie ca ma voi vedea iar pusa in fata unei situatii fara iesire si il simt ca pe o umbra enervanta prin graiul tacerii ce-mi spune continuu sa ma cenzurez. Sunt seri in care il adorm, se ameteste repede dintr-un pahar de vin sau de o melodie bine aleasa si-atunci ma simt libera si neprihanita si visez la noptile albe din adolescenta si la toate nazuintele ce au ramas doar in biete versuri de copil naiv. Ceea ce nu stie eul meu sceptic este ca cealalta parte din mine este tot acolo, in hartiile alea ingalbenite de timp peste care imi astern acum cu ingaduinta privirea… si ca situatiile din care el vrea cu orice pret sa ma scoata sunt credite, cu care eu imi incarc periodic cartela energetica, pentru ca nu-mi este permis sa-mi fac abonament. Ma lupt astfel cu el… sau il lovesc miseleste pe la spate, satula de atatea intentii bune la adresa mea… si pentru ca nu-ti par destul de istovita trebuie sa ma lupt si cu tine… desi stii bine ca nu te pot lovi. Voi pierde.