Da, Dalai lama, numai oamenii au capacitatea de “a analiza”.
Cafeneaua cu pisici – distractie, activism, educatie
Imi plac pisicile. De fapt imi plac toate animalele, exceptie facand unii oameni (n-am pretentia ca sunt perfect).
Cred ca orice fiinta merita un credit pe baza caruia isi poate castiga respectul celor din jur (sau nu).
Cred in puterea educatiei, nu in cea a urii si a pedepsei. Este diferenta intre corectie si pedeapsa, intre pedeapsa si razbunare.
Imi plac pisicile, imi plac cainii, imi plac chiar si gandacii sau ramele. Au o lume a lor, pe care nu ne-o putem inchipui. Imi place si Miau, cafeneaua cu pisici in care si-au gasit deja adoptatori zeci de suflete torcatoare. Este un loc linistit si cu o vibratie frumoasa.
ce e fericirea
Acum cateva nopti, pe cand alergam pe camp un catel lovit de masina, prin canale si alte locuri minunat de vizitat nocturn, mi-a venit asa, ca un diavol scrutandu-mi constiinta, o intrebare care pentru 99% dintre oameni poate parea legitima:
De ce alerg eu ca un tampit pe camp, dupa un caine al nimanui, care oricum are putine sanse de supravietuire, care va fi foarte greu de plasat undeva si care-mi va aduce cel mult o gaura in buzunar? Sunt atatia altii pe care i-as putea salva cu mult mai putin efort, ce rost are sa insist aici, mai ales cand e clar ca nu vrea sa-l ajut?
invataminte pisicesti
Asteptandu-l pe Godot (si sperand ca va fi caine)
Sofisticat, Pisici, Pekineza
A fost ziua intai a Sofisticatului felin, zi pe care am inceput-o prost, certandu-ma cu cateaua batrana a lui Nicu Ilinca, care e mai incapatanata decat un capricorn, continuand cu alergatura dupa pisici prin garaj, apoi cu pierderea temporara a aceleiasi catele pomenite mai sus, care a evadat cand Maria Tudor a iesit cu o pisica etc. In plus, cand am ajuns la Sala Palatului am realizat ca uitasem carnetele de sanatate in Floreasca, asa ca am galopat in 15 minute dus-intors, dupa care a inceput expozitia.
adoptii pisici bucuresti
Pentru cine cauta adoptii pisici bucuresti
(caz rezolvat)
Am un caz cu zece pisici adulte si trei caini batrani, in perfecta stare de sanatate, care vor fi expulzati in strada pe 15 aprilie 2013. Pisicile sunt blande, obisnuite cu viata in comunitate de caini si pisici, sterilizate si abia-asteptatoare de un camin pe care sa-l armonizeze energetic.
Povestile lor urmeaza aici, in scriitura omului care le-a salvat de pe strada si le-a ingrijit ani de zile, dar acum e in imposibilitatea de a le mai sustine financiar.
FETIȚA
FETIȚA este o pisica timida, singuratica, sperioasa si moale ca un puf.
Nu se lasa usor iubita cu toate ca ii place la nebunie sa fie mangaiata.
Cunoaste marele secret: vrea sa fie cucerita si abia apoi isi impartaseste
iubirea. Altfel, o adevarata doamna in atitudine. Secretul ei este ca il
iubeste pe motanul NEGRUȚU, langa care obisnuieste sa doarma.
libertate vs confort
Acum am vazut un motan pe strada, superb, zdravan si falcos. Era intr-o forma excelenta si m-a privit circumspect cand l-am chemat, dupa care mi-a intors spatele si-a plecat tacticos, prin zapada.
Ale mele se uitau pe geam… ghiftuite si apatice.
Eu tot mai cred ca libertatea e mai de pret decat confortul. Desi pentru majoritatea oamenilor lucrurile stau exact invers. Din pacate, de la un punct incolo, lucrurile nu mai sunt reversibile.