Dualitatea da nastere universului manifestat, albul si negrul definindu-se si potentandu-se reciproc. In mod similar, de la “sus” la “jos”, calea invataturii trebuie sa fie ancorata in ascultare si umilinta. Cel ce primeste trebuie sa aiba constiinta locului sau, deschiderea si acceptarea trebuind sa fie facute fara mandrie prosteasca sau inchinari exagerate. Informatia curge, precum apa muntelui, din inaltimi spre poale. Daca vrei sa primesti cu adevarat, nu sa-ti pierzi vremea in “dezvoltari personale de weekend”, pline de emotii subiective: “Put yourself in the lower position!”.
Cand indrumi pe cineva corect, cu gandul ca transmiti o invatatura, inaintezi in maiestrie. Asta a simtit oricare profesor care a avut dorinta de a fi mai mult decat “un pedagog de scoala noua”, chiar daca multi nu s-au intrebat de ce. Roata dualitatii se invarteste cu scop, rafinand energii si ridicand (sau coborand) nivelul entitatilor delimitate de sistemele de valori. Exista roluri corespondente acestor niveluri, foarte important find ca fiinta sa actioneze conform cu acestea, in caz contrar armonia fiind intrerupta si alchimia aruncata in gradina acumularii sterile, cel mult mintita de senzatii placute si iluzorii.
Invatatura si devenirea nu sunt placere, nici macar placerea libertatii sau a unei stari de “deep bliss”, chiar daca asta v-a invatat “osho” sau mai stiu eu ce “tollea”, prin carti comerciale care au cladit doar imperii financiare si au facut indivizii disperati dupa “sine” sa ajuga sa se minta putin mai frumos decat in oglinda. In alegerea si acceptarea invatatorului (sau a elevului) consta arta devenirii, restul e curgere naturala.
Cand indrumam pe cineva, ne desavarsim pe noi insine, rolurile fiind efemere, manifestarea netinand cont de ego-uri.
Paradoxal, totul e ciclic, dar si irepetabil. Sa multumim pentru asta.
